Minore cercetate pentru furt calificat

171

Două adolescente în vârstă de 14, respectiv 15 ani, din comuna Câlnic, au intrat în vizorul oamenilor legii după ce au fost prinse la furat într-un magazin din municipiul Târgu-Jiu.

În seara zilei de 5 martie, Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată cu privire la faptul că în incinta unei societăţi comerciale situate pe strada M. Sadoveanu se află două tinere care intenţionează să părăsească unitatea fără a achita contravaloarea unor bunuri. În scurt timp, poliţişti ai Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu s-au deplasat la locul sesizării unde, urmare a primelor cercetări efectuate, au identificat cele două suspecte ca fiind două minore, cu vârste de 14, respectiv 15 ani, ambele din comuna Câlnic. „Pe parcursul cercetărilor poliţiştii au constatat că suspectele aveau asupra lor mai multe bunuri de uz personal în valoare de peste 30 lei, bunuri sustrase din incinta societăţii comerciale. De asemenea, poliţiştii au stabilit că cele două minore au sustras astfel de bunuri şi în urmă cu o zi din aceeaşi societate comercială”, a precizat Romina Dochian, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Cele două minore au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu, pe numele lor fiind constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii de furt calificat.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here