A vrut adrenalină, dar s-a ales să fie cercetată de polițiști. În această situație se află o minoră de 17 ani, din Mehedinți, care a fost prinsă cu un ATV la Rânca, deși acest drept îi era interzis. ,,La data de 25 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat în trafic o tânără de 17 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, în timp ce conducea un ATV, pe DN 67 C ZTM – Rânca, iar cu ocazia verificării în bazele de date s-a stabilit faptul că aceasta nu figurează cu permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că ATV-ul i-ar fi fost încredințat, spre a fi condus, de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu deține acest drept.
A.C.