Minoră dată în urmărire națională

1586

O fată de 17 ani, din Târgu Jiu, a fost dată în urmărire națională, după ce a fugit dintr-un centru de protecție socială. Polițiștii au fost sesizați de dispariția tinerei, pe data de 28 februarie, de către un educator din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj. Daniela-Ionela Olteanu este beneficiară a unui apartament familial destinat protecţiei rezidenţiale a copiilor. Minora a plecat în mod voluntar din centru și nu a mai revenit.

Din primele verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că minora nu este cunoscută cu plecări repetate. „La data plecării din centru, minora era îmbrăcată cu bluză de trening de culoare gri, pantaloni tip trening de culoare gri, iar în picioare purta o pereche de pantofi sport de culoare alb. Minora are aproximativ 1,55 metri, constituţie atletică, 45 kg, ochi albaștri, păr lung și blond”, au anunțat reprezentanții Poliției Gorj.

Polițiștii au dispus punerea în urmărire la nivel național a minorei. Orice persoană care poate oferi informaţii în acest caz este rugată să apeleze 112, sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here