Minor de 14 ani, cercetat pentru tâlhărie

429

La numai 14 ani, un adolescent din comuna Scoarţa este cercetat pentru tâlhărie. Joi seara, acesta a smuls geanta de pe umărul unei târgujience însă a fost prins după numai câteva ore. Minorul este cercetat acum în stare de libertate, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

O târgujiancă în vârstă de 38 de ani a sunat joi seara la 112 pentru a sesiza faptul că, în timp ce se deplasa împreună cu o colegă de serviciu din cartierul Obreja spre cartierul Panduraş, după ce au trecut calea ferată, pe o alee întunecată, un tânăr necunoscut i-a smuls geanta de pe umăr. Femeia le-a povestit poliţiştilor că suspectul, prin violenţă, a deposedat-o de geanta în care avea suma de 150 lei, un card bancar, cartea de identitate şi alte obiecte personale. Victima a reuşit însă să reţină semnalmentele hoţului, astfel că acesta a fost depistat după numai câteva ore. „Urmare a activităţilor de cercetare şi investigaţiilor efectuate, la numai câteva ore de la reclamarea faptei, poliţiştii au identificat suspectul. Acesta, un minor de 14 ani, din comuna Scoarţa, a fost depistat în cartierul Obreja din municipiul Târgu-Jiu, unde locuia fără forme legale. Bunurile sustrase au fost recuperate de către poliţişti şi restituite părţii vătămate”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În prezent, minorul este cercetat în stare de libertate, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Roxana Lupu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here