Ministrul Vasile Dîncu are Covid

1039

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, are COVID și se află în izolare. Este pentru a doua oară când se infectează.

Ministrul a făcut anunțul chiar pe o rețea socială.

”Se spune că marile întâlniri ale vieții sunt cele neplanificate. Nu se aplică, însă, tuturor întâlnirilor, cu atât mai puțin celor pe care le avem cu virusul care ne bântuie viețile de aproape 2 ani.

L-am întâlnit, ieri, pentru a doua oară, dar nici de data aceasta nu m-a impresionat. Sper, așadar, că aceasta va fi ultima noastră întâlnire.

Începând de miercuri sunt în izolare. Îmi exercit toate îndatoririle profesionale de la distanță, am suspendat doar întâlnirile față în față și audiențele.

Nu am simptome, mă simt foarte bine și sunt nerăbdător să revin alături de colegii mei din Ministerul Apărării Naționale și din Guvernul României.

Să ne revedem sănătoși!”, scrie Vasile Dîncu pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here