Ministrul propus la Energie vorbește de „o trilemă energetică”

1485

Liberalul Sebastian Burduja a primit, miercuri, aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului pentru funcţia de ministru al Energiei, cu 38 voturi „pentru”, 17 voturi „împotrivă” şi nicio abţinere.
Mutat de la Digitalizare, Burduja a declarat că România se confruntă cu „o trilemă energetică”, deoarece avem trei deziderate care nu se pot îndeplini întotdeauna în același timp, respectiv „România sigură”, „România verde” şi „România competitivă”.
„România, şi nu doar România, se confruntă cu o trilemă energetică. Deci, avem trei deziderate care nu se pot îndeplini întotdeauna în acelaşi timp. Pe de o parte, siguranţă, şi eu numesc asta România sigură, în care ne asigurăm securitatea, resurse energetice, dar, pe de altă parte, e România verde, deci o energie cât mai curată. Şi, în al treilea rând, România competitivă, deci un preţ al energiei cât mai redus. Cu această trilemă, repet, nu ne confruntăm doar noi, se confruntă orice economie de piaţă liberă, orice economie europeană, în principal”, a declarat Sebastian Burduja, la audieri, citat de Agerpres.

Rețeta lui Burduja
Potrivit liberalului, „România este datoare să investească în sectorul energetic” și „dacă ar fi să avem o reţetă, ar fi investiţii, investiţii, investiţii”.
„Asta se reflectă şi în planurile asumate de România, se reflectă şi în fondurile aflate la dispoziţia României, deci nu este o chestiune de lipsă de bani.
Se reflectă în planurile Complexului Energetic Oltenia, Complexului Energetic Hunedoara, companii care au înţeles că trebuie să se diversifice, să se ancoreze în noua economie şi noile tehnologii”, a mai spus Burduja.
Ministrul propus spune că două argumente din CV-ul său îl recomandă pentru această funcţie, respectiv pregătirea sa ca economist şi experienţa în relaţii internaţionale.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here