Ministrul Nicolaescu face comisie pentru laboratorul lui Manu!

292

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a demonstrat astăzi că o are cu adevărat la suflet pe Nicoleta Manu, managerul SJU Târgu-Jiu pe care tot el a pus-o în funcţie, în 2007, la cârma Institutul Oncologic din Bucureşti şi a menţionut-o în ciuda acuzelor de incompatibilitate, până în 2009. Acum, după ieşirea lui Manu în presă în legătură cu analizele HIV făcute, acuză aceasta, de către dr. Udriştoiu, şeful Laboratorului SJU Târgu-Jiu, ministrul sare în apărarea protejatei sale dipunând, la rândul său o anchetă aici. Verificările vor fi făcute de reprezentanţii inspecţiei sanitare de stat şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Gorj împreună cu Corpul de Control al ministrului Sănătăţii.Raportul controlului va fi înaintat ministrului Sănătăţii luni, 20 ianuarie, iar în cazul în care se dovedeşte faptul că s-au eliberat buletine de analize falsificate, iar cele 550 de persoane care au primit buletine de analize falsificate vor fi chemate pentru a reface analizele. De asemenea, Eugen Nicolăescu a solicitat de urgenţă DSP Gorj ca să sigileze toate documentele probatorii în vederea efectuării controlului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here