Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat cum vor fi acordate majorările de pensii din septembrie. Procesul recalculării a ajuns la final, iar Casele de Pensii trebuie să tipărească adeverințele cu formula finală de calcul.
Boloș spune că recalcularea pensiilor se va achita într-o singura tranșă. „Noi am primit o fișă financiară din partea Ministerului Muncii. Este exclus ca majorările să fie date în tranşe. Bugetul pentru anul 2024 este construit pentru a achita aceste recalculări a pensiilor într-o singură tranșă. Cele 10 miliarde de lei, conform estimărilor și calculelor făcute de Ministerul Muncii, sunt cuprinse în bugetul de stat și din această, din acest punct de vedere, legea în vigoare la această dată spune foarte clar că se achită recalcularea într-o singură tranşă”, a spus ministrul Finanţelor, la Antena 3 CNN.