Ministrul Dezvoltării, anunț pentru primari. „Voi merge neanunțat în județe”

1485

Noul ministru al Lucrărilor Publice şi Dezvoltării, Ion Ştefan, a venit cu primele vești pentru primari. Începând de joi, Ministerul publică pe site plățile efectuate, astfel încât primarii vor putea verifica online dacă au primit sau nu banii ceruți pentru efectuarea facturilor emise de constructori.
„În aceste prime două zile, am abordat frontal problemele cu care se confruntă ministerul. Am efectuat plăţile către UAT-uri, în vederea achitării facturilor emise de constructori. Întrucât ţinem la transparenţă, vor fi publicate zilnic, pe site, toate plăţile efectuate de minister. Plățile efectuate ieri au fost deja ridicate pe site. Toți primarii pot observa fără a fi nevoiți să mai dea un telefon la Minister să vadă dacă au primit banii ceruți de dânșii”, a declarat, joi, Ion Ștefan, la preluarea mandatului.
În plus, ministrul a declarat că va merge „neanunţat” în judeţe pentru a verifica stadiul lucrărilor: „Nu vă ascund faptul că nu mă feresc să vin neanunţat în judeţe, pentru a verifica la faţa locului stadiul lucrărilor”.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here