Reacție a ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, în scandalul declanșat în jurul clădirii ce ar trebui să fie sediul Muzeului Național Constantin Brâncuși de la Târgu-Jiu, imobilul aflat în stare de degradare și cu pereți deteriorați după transferul de proprietate făcut între Consiliul Județean Gorj și Ministerul Culturii în urmă cu doi ani și ceva. Într-o declarație făcută pentru Știrile Pro Tv, ministrul a menționat că „transferul nu s-a făcut elegant”, lucru pe care îl remarcase și noua directoare a instituției ce ar trebui să funcționeze în municipiu de mai mulți ani, Denisa Șuță. „Când am primit clădirea, am primit-o în această stare. Transferul nu s-a făcut elegant. Vechii administratori au luat până și obiectele sanitare. Le-au smuls din pereți”, a spus ministrul. Dovadă în acest sens sunt găurile existente în pereții de la subsolul clădirii, unde mucegaiul și igrasia au pus stăpânire pe pereți din cauza umidității și a proastei gestionări a construcției. Consiliul Județean Gorj respinge însă acuzațiile ce îi sunt aduse. Purtătorul de cuvânt al instituției, Oana Paloș, a menționat că în documentul încheiat cu ocazia predării clădirii către Ministerul Culturii nu au fost menționate obiecțiuni cu privire la cele sesizate acum. „Nu există mențiuni sau obiecțiuni cu privire la asemenea aspecte. Singura notă precizată în protocol este predarea cu titlu gratuit, conform legislației în vigoare, a celor două centrale termice și a sistemului de climatizare, ca mijloace fixe”, spune Paloș. Fostul director al muzeului, Valentin Chepeneag, afirmă, la rândul său, că punerea în funcțiune a muzeului nu se poate face repede, mai ales la cum se prezintă clădirea. „Acolo e nevoie de o expertiză, de un proiect tehnic, pentru a vedea de ce intră apa în demisol. Lucrurile nu se fac așa, arzând etape, că deschidem noi o încăpere din muzeu, punem niște afișe și împroșcăm cu noroi în cei care au fost înaintea noastră. Pentru că nu ar fi făcut nimic. Clădirea așa era și când am preluat-o eu, dar mai întâi a trebuit să parcurg niște etape birocratice pentru ca acest muzeu să înceapă să existe”, explica fostul director.
Gelu Ionescu