Ministrul Cseke, despre cauzele incendiului de la spital în care au murit doi pacienți

847

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a precizat joi că specialiştii urmează să afle cauza incendiului de la spitalul din Ploieşti, în urma căruia doi pacienţi – în vârstă de 74, respectiv 75 de ani – au decedat, iar o infirmieră a suferit arsuri, el subliniind în acest context că „suprasolicitarea sistemului sanitar este categoric evidentă” iar infrastructura este veche.

„Cauza incendiului va trebui stabilită de către specialişti, să vedem dacă ţine de o chestiune obiectivă sau poate fi şi subiectivă. Ceea ce ştim este că în momentul în care infirmiera care era în salon, combinezonul acesteia a luat foc, colegii din personalul medical au intervenit şi au reuşit să stingă cu stingătoarele, pentru că stingătoarele sunt folosite, dar incendiul a fost stins în totalitate, pentru că s-a propagat, din păcate, fulminant, el a fost stins de către pompieri în 3 minute de la sosirea acestora. Din păcate, în urma acestui eveniment nefericit avem şi doi decedaţi”, a declarat Cseke Attila la Realitatea Plus.

Întrebat dacă infirmiera încerca să-i salveze pe cei doi pacienţi aflaţi în salonul unde s-a produs incendiul, el a spus: „Nu ştim exact filmul evenimentelor, ce s-a întâmplat, primul lucru care va trebui stabilit este cauza incendiului, dacă această izbucnire şi evoluţie fulminantă a incendiului e datorată unei acumulări de oxigen, de exemplu, în salon”.

„Vorbim totuşi de o clădire care a fost nu de mult renovată şi trebuie să vedem dacă, eventual, au fost probleme la instalaţia electrică sau la un aparat care funcţionează pe partea electrică sau este un alt tip de cauză. Oricum, de pe un moment pe altul, a luat foc prima dată combinezonul asistentei, care a fost stins, dar focul s-a propagat foarte rapid, ceea ce ne-ar putea arăta, dacă vreţi, că era o acumulare de oxigen. Oricum, specialiştii pe partea de securitate la incendiu vor trebui să stabilească şi vor stabili cauza, nu aş dori să antamez o cauzalitate aici”, a arătat Cseke Attila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here