Dacă se mai întreba cineva despre bunele intenții ale actualului ministru al Energiei, Sebastian Burduja, ar trebui să se liniștească pentru că acesta urmează cu acuratețe stilul fostului ministru Virgil Popescu. Prin urmare, sub mandatul lui Sebastian Burduja, continuă imperturbabil restructurarea CEO, iar promisiunea acestuia de la Târgu-Jiu că va ,,renegocia termenii de închidere a capacităților de cărbune” se demonstrează a fi o crasă minciună. Cum spuneam, chiar în stilul lui Virgil Popescu, ,,groparul” Complexului Energetic Oltenia.
Burduja urmează întocmai direcția stabilită de Virgil Popescu și în Valea Jiului, acolo unde vor fi folosiți banii din Fondul de rezervă aflat la dispoziția premierului pentru a înființa un nou complex energetic, deși mai există unul. Deosebirea e că noul complex va fi ,,verde”, așa cum va fi și CEO după ce acești miniștri ai PNL – aripa OMV-istă vor lichida capacitățile de energie pe cărbune. Trebuie amintit și contextul: Polonia se bazează, așa cum scrie presa, pe 70% energie pe cărbune, iar în Bulgaria, 10.000 de oameni au ieșit în stradă pentru a-și apăra minele și carierele.
Ce l-a făcu pe Burduja să repete papagalicește sloganul mincinos al lui Virgil Popescu: ,,Nu lăsăm pe nimeni în urmă”? Ei bine, doar anunțul că mută tot ce a mai rămas viabil la CE Hunedoara, la CE Valea Jiului, cu banii din rezerva prim-ministrului și de la bugetul ministerului., îmbrăcând cât mai frumos dezastrul produs în industria minieră.
Iată comunicatul lui Sebastian Burduja:
Ministerul Energiei inițiază două hotărâri de guvern, prin care se alocă 50 de milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară aflat la dispoziția Prim-Ministrului, pentru finanțarea noii companii Complexul Energetic Valea Jiului și prin care se instituie un Serviciu de Interes Economic General pentru activități de punere în siguranță în mine și de exploatare a cărbunelui în Valea Jiului.
Pentru prestarea serviciul de interes public de către Societatea Complexul Energetic Valea Jiului, în lunile rămase ale anului 2023, se va acorda o justă compensație în valoare de 65.804.000 lei, suportată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, în vederea susținerii costurilor unităților intrate în proces de închidere, costuri care nu sunt legate de producția curentă, se precizează într-un comunicat al ministerului. Complexul Energetic Valea Jiului S.A. va prelua, în perioada următoare, activele funcționale ale Complexului Energetic Hunedoara, respectiv termocentrala Paroșeni și cele patru mine de huilă din Valea Jiului, Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan. Cei 2000 de mineri și personal din Complexul Energetic Hunedoara S.A. vor fi angajați în noul Complex.
Reprezentații companiei poartă discuții cu potențiali investitori în energia verde, pentru a diversifica activitățile de producere a energiei în zonă și a asigura noi locuri de muncă și un nivel de trai decent pentru locuitorii Văii Jiului.
Sebastian Burduja, anunț în oglindă cu cele ale lui Virgil Popescu:
„Promisiune respectată: asigurăm prezentul și conturăm viitorul pentru Valea Jiului. Ne-am străduit să accelerăm o serie de paşi, unde am constatat întârzieri.
Obiectivul nostru este să nu lăsăm pe nimeni în urmă. Cele două HG-uri sunt dovada vie a continuării mineritului și a acordării unei noi perspective în Valea Jiului. Zona are viitor, căutăm potențiali investitori în energie verde, pentru a diversifica activitățile de producere a energiei și a asigura noi locuri de muncă și un nivel de trai decent pentru toți locuitorii Văii Jiului”.
Acestor bani le vor urma aproximativ 300 milioane lei acordați la rectificare, care vor susține activitățile de producere a energiei pe bază de cărbune, punerea în siguranță a minelor și pregătirea pentru tranziția la alte surse de producere a energiei în zonă, mai arată Burduja în comunicatul de presă.
Iată și câteva dintre anunțurile înzorzonate ale lui Virgil Popescu, de-a lungul timpului:
,,Pensiile speciale pentru parlamentari au fost anulate! O promisiune onorată! Am susținut și voi susține acordarea pensiilor pe principiul…”
,,Ne angajăm să ne respectăm promisiunea de a sprijini România în vederea obținerii independenței energetice…”
,,(…)nu lăsăm pe nimeni în urmă. Voi avea grijă de angajații CEO. Niciodată nu am pierdut din vedere latura socială când vine vorba de Complexul Energetic Oltenia”.
Mihaela C. Horvath