Întrebat de ziariştii presei centrale cum va rezolva situaţia agentului de poliţie Paul Feroiu, aflat în greva foamei de două săptămâni în faţa Ministerului Afacerilor Interne, ministrul Lucian Bode a declarat că, în acest caz, speră să învingă raţiunea. Poliţistul Paul Feroiu protestează împotriva unor abuzuri despre care susţine că există în sistem. El acuză că şefii ISJ Gorj s-au folosit de psiholoage ca să scape de poliţiştii care deranjează. Fostul luptător SAS nu are de gând să renunţe la protest până când cei care se fac vinovaţi de mistificările din testele psihologice de care acesta vorbeşte, nu vor fi traşi la răspundere.
Iată declaraţia de azi- dimineaţă a ministrului Bode:
„Noi i-am prezentat variantele de a ieşi din această situaţie, pentru că este anormal ca un poliţist în activitate să recurgă la astfel de proteste, să intre în greva foamei. L-am rugat să-şi urmeze procedurile pe care le urmează fiecare poliţist, să demonstreze, ca fiecare poliţist, că este apt în activitatea pe care o desfăşoară şi, în aceste condiţii îşi poate desfăşura liniştit activitatea. Eu sper să înţeleagă acest lucru, m-am întâlnit cu el şi aici, în faţa (la M.A.I., n.r.), cu domnia sa când a dorit să discute cu mine, am făcut acest lucru. Au discutat colegii mei, domnii secretari de stat, a discutat cabinetul de foarte multe ori cu dânsul, sper să ajungă la o înţelegere”. Întrebat dacă a reuşit să ajungă la o înţelegere cu poliţistul aflat în greva foamei de aproape două săptămâni, ministrul Bode a mai spus: „Din păcate, dacă dânsul e acolo şi continuă această formă de protest, se pare că nu am reuşit. Dar, eu sunt încrezător că raţiunea va învinge şi aici”, a încheiat ministrul.