Ministrul Berca, la discuţii despre inundaţii cu prefecţii

306

gabriel bercaMinistrul Administraţiei şi Internelor Gabriel Berca a susţinut ieri o videoconferinţă cu prefecţii din întreaga ţară, în cadrul căreia le-a cerut reprezentanţilor Guvernului în teritoriu precauţii în vederea gestionării unor posibile inundaţii.

„Rog prefecţii să consulte baza legislativă pentru a interveni în posibile situaţii de inundaţii. Acum nu este un risc iminent dar trebuie să fim pregătiţi. Vă cer să luaţi legătura cu primarii, să identificaţi rapid situaţiile de risc din fiecare zonă şi să analizaţi cu ajutorul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă ce materiale are fiecare comună în dotare. Dacă există primari şi primării cu deficienţe la acest capitol, vă cer să îi ajutaţi”, a declarat Gabriel Berca, ministrul MAI. Acesta le-a mai solicitat prefecţilor să se implice şi în deszăpeziri, să intervină „în zonele unde zăpada este mare, chiar şi în curţile oamenilor”: „Acesta nu e un mesaj alarmist, ci unul de pregătire!” În cadrul videoconferinţei a intervenit şi Ion Sandu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Acesta a spus că de azi şi până pe 26 februarie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, cele minime vor ajunge la 0 grade, în nordul ţării va ninge, iar în celelalte zone precipitaţiile vor fi mixte, valoarea acestora nedepăşind 5 litri/metru pătrat în 24 de ore. Cel de-al doilea interval deja prognozat este 26 – 29 februarie, când temperaturile vor scădea, noaptea se va înregistra chiar şi -10 grade, iar ziua temperaturile vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, precipitaţiile fiind în general sub formă de ninsoare. Totodată, în perioada 1 – 7 martie, temperaturile maxime vor ajunge la 10 grade, minimele se vor situa în jurul valorii de 0 grade. „Nu putem prognoza riscul de inundaţii deoarece instituţia noastră nu are ca obiect prognozele hidrologice. Tot ce pot spune e că până pe 7 martie cu siguranţă nu vom vedea astfel de situaţii în România deoarece ar trebui ca temperaturile să fie cuprinse între 15 şi 20 de grade, iar valoarea precipitaţiilor căzute să fie de aproape 50 de litri/metru pătrat”, a precizat Ion Sandu.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here