Ministrul Apărării, despre încorporarea tinerilor

1663

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a precizat care vor fi condițiile în care vor fi chemați tinerii la încorporare în eventualitatea unui război în care să fie implicată România.

„Nu este cazul, pentru că nici nu poți să încorporezi (…). Nu pot să mobilizez tinerii care nu au făcut stagiul militar. Fără pregătire militară nu te poate mobiliza nimeni”, a spus Vasile Dîncu subliniind că România va avea un pachet de legi care va fi discutat în Parlament și în spațiul public, câteva legi vor fi puse în transparență, inclusiv Cyber Security

„Sigur, poți să fii mobilizat la locul de muncă, într-o zonă din asta civilă într-o perioadă ca asta, pentru că sunt legi. Asta doar în cazul în care este război. Faptul că se apropie Rusia de graniță, ne pregătim, NATO se pregătește pentru asta, dar noi nu vom trece. Ați văzut că nici acum nu s-a trecut nici în stare de urgență, pentru că nu era cazul.

„Populația poate să stea liniștită. În acest moment avem o armată profesionistă”

„Populația poate să stea liniștită. În acest moment avem o armată profesionistă. Avem un supliment și vom avea o supliment de pregătire pentru apărarea României, un supliment NATO. Apoi e tot ansamblul NATO.

Noi nu ne apărăm pe teritoriu cu armata noastră și se spunea că vor dura zile întregi până vor veni ajutoarele din altă parte nu e aici. Nu-i așa. NATO este aici, de la crucișătoarele care sunt în Marea Mediterană, portavionul francez Charles de Gaulle este acolo”, a mai spus Vasile Dîncu, ministrul Apărării, la Antena 3

Ministrul a precizat că se încearcă o profesionalizare a Armatei Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.