Ministrul Muncii a avut discuții deja cu reprezentanții Băncii Mondiale pe legea salarizării și s-au bătut în cuie principiile. Salarii 2023. Sporurile vor fi plafonate la 20%, iar salariile vor avea o bază fixă și una variabilă.
Ministerul Muncii susține că va tăia și din sporurile bugetarilor, care vor fi plafonate la 20%, iar salariile vor avea o bază fixă și una variabilă, în funcție de performanță. Toți angajații din primării și consilii județene vor avea salariile modificate, potrivit noii legi a salarizării. Ele nu vor mai fi stabilite de primari și de șefii de consilii județene, ca în prezent.Legea va elimina diferențele incorecte dintre cei angajați pe aceeasi functie și, în premieră, va stabili o grilă comună pentru angajații din primării și consilii județene. Acum sunt salarii diferențiate, unele foarte mari, iar primarii chiar au salarii mai mari ca președintele Klaus Iohannis, dacă lucrează cu fonduri europene.
În prezent, salariile din administrație sunt stabilte la nivelul fiecărei primării sau consiliu județean și pornesc de la salariul minim pe economie.
„Pentru administrația publică locală, propunerea este de a avea o grilă unică. Întâlnirea cu administrarea publică locală va fi luni și principiul care este cerut este acela de a avea inclusiv pentru administrația publică locală o ierarhie data de noua lege a salarizării”, a precizat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii. (România TV)