Proporția elevilor vaccinați a depășit pragul de 20%, raportat la numărul total de elevi în vârstă de peste 12 ani, a anunțat Ministerul Educației.
„Conform datelor primite de la CNCAV, în perioada 7-10 octombrie s-au vaccinat aproape 14.000 de elevi (în medie, cca. 3.500 elevi/zi). Astfel, numărul elevilor din categoria de vârstă 12-15 ani a crescut de la 51.726 la 57.288, iar pentru categoria de vârstă 16-19 ani numărul a crescut de la 180.942 la 189.318. Reamintim că, în prima săptămână de școală, media zilnică a fost de 1.000 elevi/zi, de 1.700 elevi/zi în cea de-a doua săptămână, 2.500 elevi/zi în cea de-a treia săptămână, ajungând, conform ultimelor raportări, la 3.500 elevi/zi”, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Educației.
„Apreciem colaborarea cu CNCAV și ne exprimăm speranța în continuarea trendului ascendent din perspectiva vaccinării în rândul elevilor, în scopul consolidării siguranței sanitare în școlile din România. Readucem aminte elevilor și angajaților din învățământ necesitatea și importanța respectării măsurilor igienico-sanitare, precum și a informării din surse oficiale cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19”, se mai arată în comunicat.