Minifotbalul nu se reia la Dolce Vita

1330

Competiţiile oficiale de minifotbal din judeţul Gorj mai au de aşteptat. Reprezentanţii bazei sportive Dolce Vita au anunţat că întrecerile nu pot începe de la 1 iunie. Totuşi, conducerea ACS Minifotbal Gorj speră ca acest sport să revină în viaţa comunităţii de la jumătatea lunii în curs.,,În prezent, nicio măsură de relaxare, comunicată de autoritățile competente, nu permite practicarea minifotbalului, atât în cazul competițiilor oficiale, cât și în cazul pozițiilor regulate ale clienților noștri. Conform informațiilor oficiale pe care noi le-am obținut, cel mai probabil, odată cu următoarele măsuri de relaxare, care noi sperăm să intre în vigoare începând cu data de 15 iunie, se vor putea relua și activitățile bazelor sportive (minifotbal amical și competiții sportive oficiale). Referitor la competițiile sportive oficiale, menționăm faptul că acestea vor putea fi reactivate doar după ce Comitetul Executiv al Federației de Minifotbal din România va permite acest lucru, printr-o hotărâre care va include și condițiile de siguranță în care se vor desfășura aceste competiții. Cu toții suntem nerăbdători să reîncepem mișcarea, să ne reactivăm prin minifotbal, după o perioadă atât de dificilă, pentru noi toți. Suntem convinși că acest lucru se va întâmpla foarte curând și privim cu optimism și nerăbdare spre data de 15 iunie. Comunicatul postat aici este rezumatul unor discuții cu reprezentanți ai instituțiilor implicate în gestionarea situației actuale din țară: Ministerul Tineretului și Sportului, Prefectura Gorj, Poliția Română, Poliția Locală Târgu-Jiu, Direcția de Sănătate Publică Gorj și Federația de Minifotbal din România”, au arătat organizatorii pe pagina de facebook.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here