Zilele acestea, într-una din carierele bazinului carbonifer al Văii Motrului s-a ajuns cu descoperta în zona fostelor abataje miniere de subteran, un fel de comori abandonate din diverse motive: galerii surpate, inundaţii, borchiş.
La începutul reformei mineritului asemenea zone erau exploatate la vedere pentru că atunci fierul vechi nu avea căutare iar bolţarii din care erau construite galeriile, fiind conici şi grei, îşi găseau întrebuinţări destul de rare. Acum evenimentul este ţinut în tăcere pentru că utilajele miniere din fier brut îngropate cu ani de zile în urmă şi-au pierdut calitatea de obiecte de inventar şi, o dată cu închiderea minelor, şi-au pierdut şi calitatea de proprietate a cuiva. Ele sunt un fel de comoară care îndeamnă la un comerţ tăcut, să nu-i spunem la negru, pentru că tonele de fier sau de metale rare nu se pot transporta cu sacoşa, ci doar cu maşini puternice, iar valorificarea lor nu se poate face decât prin intermediul unor firme puternice, pe bani grei. Zilele trecute, un miner concediat ca urmare a programului de restructurare minieră la o vârstă tânără spunea că îşi aminteşte de vreo 5 abataje în această zonă unde s-ar afla mii de bolţari refolosibili şi sute de tone de metal. Este o tăcere ciudată care le acoperă pe toate dar minerii spun că banii câştigaţi se duc undeva, numai că nu se contabilizează. La fel ca multe alte lucruri care ţin de întâmplări şi de muşamalizări forţate, şi acest lucru se întâmplă mai mult noaptea. Să ne amintim că o asemenea nebuloasă a fost şi povestea stocului de la Lupoaia pentru care a fost pedepsit în mod nedrept inginerul Ion Ghiga. Acum probabil că nu va fi pedepsit nimeni pentru că fierul şi bolţarii din adâncuri nu contează în statistica producţiei de cărbune.
Constantin Bunilă
