Mineritul, din ce în ce mai mic în CEO. Sucursala minieră, transformată în direcție?!

2187

* Mutare de șefi

După ce Guvernul a adoptat legea austerității, anul trecut, CE Oltenia trebuie să-și reorganizeze structura. În acest sens, e posibilă desființarea Sucursalei Miniere a companiei, care ar deveni direcție, cu mai puțini șefi care vor fi transferați în unitățile miniere de carieră.

Nimeni nu cunoaște planul pe care îl au șefii CEO cu reorganizarea companiei, și nici nu se obosesc aceștia să le facă publice. Întrebat despre acest subiect, fostul președinte al Directoratului CEO, actual director al Direcției Ofertare – Vânzare, Daniel Burlan, nu exclude transformarea sucursalei miniere, condusă de Constantin David, în direcție. Acesta spune că în condițiile date, această reorganizare trebuie să aibă loc.
,,Sunt condiții impuse de noua legislație, de un număr de salariați într-un serviciu, departament, direcție, de numărul de funcții de conducere în funcție de numărul de personal. În mod sigur va fi o reorganizare, va fi o altă structură organizatorică a Complexului Energetic Oltenia. Poate fi luată în calcul și transformarea sucursalei miniere în direcție, pe modelul Direcției Energie. Sunt trei sucursale energetice, Rovinari, Turceni și Ișalnița, poate să se transforme în direcție și sucursala minieră având în subordine unități miniere cum sunt acum, sau alt mod de organizare, exploatări miniere. Reorganizarea ar trebui să funcționeze de la 1 iunie. În mod sigur o să dispară foarte multe posturi de conducere care se transformă în posturi de conducere la unitățile miniere”, a spus acesta la Sud FM.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here