La început, minerii n-au fost foarte fericiţi să pătrundă în culisele politicii, pentru că salariile lor erau destul de bune şi pentru că în discuţie nu erau decât două funcţii şi acelea eligibile, funcţia de primar şi cea de viceprimar.
Viceprimaru lui Laurenţiu Sănătescu, fostul jurist al Primăriei Motru era un inginer miner, Gheorghe Olaru, cel care îl înlocuise în mandatul provizoriu, după revenirea de la Mineriada din 1990.
În 1994, Olaru a vrut să se reîntoarcă în minerit, însă Marcu Burtea, directorul sucursalei nu a vrut să sprijine alt consilier la funcţia de viceprimar, acest lucru după ce a stat de vorbă cu garnitura celor 7 aleşi ai FDSN –ului de atunci, printre care m-am numărat şi eu. În 1996, social-democraţii au fost învinşi de fostul primar comunist, Ion Iorga, care a candidat independent. Din 1997 încoace a început dezastrul mineritului, chiar dacă ultima redută s-a prăbuşit în 1999. Din cei 17.000 de mineri din bazinul Motrului, până în anul 2002 au dispărut 60%, iar din 2002 până acum au mai rămas între 2500 şi 2600 de angajaţi.
Facultatea de Mine de la Petroşani nu mai şcolarizează ingineri mineri de subteran, iar posturile de conducere au devenit obiecte de vânătoare politică. În paralel, numărul disponibilizaţilor şi al pensionaţilor anticipat a transformat municipiul Motru într-o colonie unde până şi preţul apartamentelor este condiţionat de veniturile celor peste 2500 de emigranţi care îşi caută şi găsesc de lucru în Europa.
Actualul primar, Dorin Hanu, provine tot din minerit, dintr-un minerit care continuă să concedieze, însă care va mai urca o dată judeţul Gorj, din punct de vedere statistic, în fruntea ierarhiei salariilor pentru că cei 8500 de mineri în funcţiune nu au parte de tăierile de salariu operate d Guvernul Boc. Cu toate acestea, piaţa muncii este extrem de complicată şi de săracă, mineritul ajungând cenuşăreasa economiei româneşti.
Criza de lideri, reparată de sindicat
Dacă structurile administrative s-au aflat mereu în bătaia vântului, în unităţile miniere s-au format numeroase sindicate care şi-au instruit liderii, făcând posibilă imixtiunea acestora în domeniul privat şi ascensiunea lor radicală în politică. Situaţia la zi arată că toate sindicatele din minerit sunt implicate cu statut de acţionar în întreprinderi prestatoare de servicii, aflate în contract direct cu SNLO. Acţiunea în sine contribuie, într-o formă sau alta, la reducerea şomajului, personalul angajat provenind dintre disponibilizaţi sau membri de familie ai familiilor de mineri. Liderii de sindicat s-au implicat în toate programele de dezvoltare şi agrement social, condiţiile de muncă înăsprindu-se doar din cauza concedierilor colective. Pe de altă parte, noii conducători sunt obligaţi să suporte presiunea politică şi chiar şi decizia din afara mineritului, ceea ce le aduce un prejudiciu imens de imagine, unii dintre ei fiind schimbaţi după cum bate vântul, sau opriţi să se afirme din aceeaşi cauză. În mod cert o bună parte a specialiştilor din mineritul gorjean se regăsesc în fruntea unor exploatări din Turcia, Ungaria sau chiar Rusia, deşi lumea se sfieşte să vorbească despre acest fenomen, deoarece salariile de afară sunt de 10-15 ori mai mari decât cele din ţară. Aceleaşi sindicate participă la toate campaniile de solidaritate, minerii din Gorj fiind poate singurii donatori oneşti şi dezinteresaţi. Scopul lor este unul singur: acela de a pune umărul la combaterea necazului semenilor. Avantajul liderilor de sindicat este că reprezintă segmentul cel mai stabil pe funcţie din minerit.
Epilog
Foarte curând, sectorul exploatărilor private din minerit va da lovitura sectorului de stat, în sensul că sectorul de stat este măcinat de numeroase lupte politice, iar datorită sistemului de administraţie lignitul nu se mai caută. Există voci care spun că la Cariera Lupoaia este nevoie de o imediată extindere. Acest lucru nu se poate realiza fără o negociere concretă cu deţinătorii de terenuri, însă nici aceştia nu au în marea lor majoritate acte de proprietate. La Roşiuţa sistemul de haldare a sterilului duce la interpretări asemănătoare fenomenului de la Rogoaze şi pe halda Bujorăscu 2. Mai mult decât atât, dificultăţile naţionale se repercutează şi asupra stării economice a judeţului, încât credem că economia pe cărbune trebuie reconsiderată până nu este prea târziu. De notat că mineritul a fost bine reprezentat în politică, dar din păcate el a fost mereu o minoritate, fie că s-a aflat la putere, fie că s-a aflat în opoziţie.
Constantin Bunilă
