Minerilor strămutaţi li se construieşte biserică în Primăverii

533

Picture 043Societatea Naţională a Lignitului Oltenia(SNLO) prin Exploatarea de Carieră Roşia, va duce la final, în următorii trei ani, proiectul realizat în urmă cu câţiva ani pentru strămutaţii din Roşia Sat şi Fărcăşeşti-Moşneni.

Familiile mutate din aceste zone, în actualul cartier Primăverii, ca urmare a lucrărilor miniere de extindere a Carierei Roşia, au solicitat acest lucru, ei rămânând fără biserică după ce casele lor au fost dărâmate. După ce şi cererea lor a fost aprobată de Mitropolia Olteniei, proiectul bisericii din Primăverii a prins contur, SNLO pregătind pentru lucrările din acest an deja 2 milioane de lei. Biserica va avea hramul Sfintei Varvara, protectoarea minerilor.

Picture 067Stabilirea şi sfinţirea locului în care va fi altarul noii biserici a adunat ieri în cartierul Primăverii câteva zeci de persoane, mineri, energeticieni, locuitori ai cartierului, oficiali din minerit şi energie, lideri şi membrii de sindicat. Ceremonia religioasă a început duminică după orele amiezii când aici şi-a făcut apariţia Mitropolitul Olteniei, Irineu, însoţit de un sobor de preoţi. Pe margine, având în mâini prosoape şi lumânări s-au aflat cei care vor ajuta la ridicarea lăcaşului de cult. “Această biserică va fi a minerilor şi energeticienilor şi sper să fie locul în care să ne întâlnim în fiecare an. Sperăm la anul Picture 053pe timpul acesta să o inaugurăm, sperăm să găsim şi fondurile necesare să realizăm şi o grădiniţă aşa cum era proiectat iniţial”, a declarat liderul Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu.

Biserică pentru 180 de familii

Noul locaş de cult va fi locul de rugăciune pentru strămutaţii din cartier dar şi pentru noii locatari din zonă, principalul investitor fiind SNLO prin EC Roşia. “O parte dintre strămutaţii care sunt în această zonă sunt de la Roşia Sat şi Fărcăşeşti Picture 073Moşneni. O mare parte sunt afectaţi de lucrările miniere pentru extinderea carierei Roşia. Noi suntem cei care vom suporta cea mai mare parte a costurilor pentru această investiţie”, a declarat Cosmin Trufelea, directorul EC Roşia. ”Punem placa de temelie la o viitoare biserică care va satisface dorinţa celor 180 de familii strămutate de activitatea minieră, nu numai a SNLO, deoarece aici există familii strămutate şi din bazinele Rovinari şi Jilţ. Totul şi la solicitarea oamenilor şi la solicitarea Mitropoliei de a li se construi celor de aici un locaş de cult. Profităm, de asemenea, de această zi, pentru că este ziua minerilor, ca această biserică să aibă hramul Sfintei Varvara”, a declarat şi şeful SNLO, Daniel Burlan.

Bani pentru trei ani

Picture 081Directorul general al SNLO a declarat, de asemenea, că unitatea are bani pentru această investiţie care este prevăzută a se derula în următorii trei ani. “Fondurile nu sunt numai pentru un singur an, investiţia se derulează pe trei ani. Dacă vom avea sursele necesare şi reuşim să o finalizăm într-un an vom fi bucuroşi. Pentru 2012 sunt alocate 2 milioane de lei. Va trebui să se facă multe pentru această zonă, deoarece aici sunt cetăţeni expropriaţi de activitatea de minerit şi trebuie să le asigurăm cele necesare pentru o viaţă normală. Va trebui să fie, probabil, şi o grădiniţă, ne gândim şi la o activitate comercială”, a completat Burlan.

Energeticienii, alături de mineri

Directorul general al Complexului Energetic Rovinari, Tiberiu Trotea, participant şi el la sfinţirea de duminică, a explicat că realizarea acestui proiect era necesară în aceste condiţii. “Construirea acestei biserici este o necesitate pentru o comunitate care a rezultat din strămutarea multor localităţi. Localităţi care au fost în faţa exploatărilor miniere iar, de-a lungul anilor, a trebui să fie construite în această zonă casele care au fost strămutate. Iată că a venit momentul ca să se sfinţească locul în care se va construi un locaş de cult pentru enoriaşii strămutaţi în această zonă”, a explicat Trotea.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here