Vicepreședintele Sindicatului Termo Energia Craiova II, Florin Cimpoieru, a fost ieri la Casa de Pensii Dolj pentru a depune o solicitare de intrare in legalitate, după ce a fost anunțat de către directorul executiv că i se va da un răspuns abia când Casa de pensii va primi directive de la Ministerul Muncii, chiar și după termenul legal de 45 de zile de la depunere.
Florin Cimpoieru a făcut o adresă în care îi comunică șefei Casei de Pensii Dolj că îi va face plângere penală, dacă pe dosarul lui de pensie nu va primi un răaspuns din partea acestei instituții. Iată textul integral al solicitării sale:
,.Domna Director,
Subsemnatul Cimpoieru Florin, domiciliat în Craiova, (…………), actuamente salariat al Societății Electrocentrale Craiova S.A. cu Sediul în Craiova, stradă Barieră Vilcii nr.195, jud Dolj, va aduc la cunoștință faptul că în dată de 3 aprilie 2023, am redepus Dosarul de pensionare pe LEGEA nr. 197 din 16 iulie 2021pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice ( după ce primul dosar mi-a fost respins în anul 2022 ), dosar cu nr de înregistrare 19554/03.04.2023.
Va mai aduc la cunoștință faptul că sunt aproape doi ani de când d-voastră, Casele de pensii refuzați să puneți în aplicare legea sus menționată, invocând propriile interpretări sau pe cele dictate de Conducerea CNPP în privină Legii 197/2023. În dată de 13 martie 2023, ICCJ a României a dat o decizie privind interpretarea Legii 197/2021 și cum anume trebuie aplicată:
,,Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 562 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021, dispoziţiile legale evocate recunosc OPE LEGIS , o reducere a vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de 25 de ani, corespunzător activității desfăşurate cel puţîn 30 de ani în locurile de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021, indiferent de condițiile în care a fost încadrată activitatea de angajator/fostul angajator, conform legislației anterioare şi indiferent de tipul contribuției de asigurări sociale datorate de angajator/fostul angajator.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 martie 2023.”
Deși această decizie a ICCJ se adresează Instanțelor de judecată, ne este greu să credem că CNPP are un sistem de legi paralel și superior Deciziilor ICCJ.
Bineînțeles că a apărut și Motivarea Deciziei din 13 martie 2023 a ICCJ care întărește și lămurește faptul că Legea 197/2021 trebuie aplicată așa cum prevede Decizia – simplu,clar și mai mult decât lămuritor.
Sunt doi ani în care politicul împreună cu CNPP ne tratează în bătaie de joc, umilind mii de salariați afectați de neaplicarea cu rea credință a legii 197/2021, timp în care mii de oameni au fost purtați pe drumuri, pe calea neplăcută și nedorită a Justiției. Și, în continuare, cu toată decizia ICCJ, lucrurile sunt tergiversate, se caută motive ridicole și puerile pentru a se trage de timp, pentru a nu se aplică legea. În data de joi,18 mai 2023 se vor împlini cele 45 de zile în care d-voastră trebuie să-mi dați un răspuns- de acceptare sau respingere a Dosarului meu de pensionare. Nu voi acceptă sub nicio formă o prelungire ilegală a acestui termen și îmi rezerv dreptul să fac plângere penală pe numele d-voastră în cazul în care înțelegeți( așa după cum, telefonic mi-a comunicat d-na Director Executiv al Casei de pensii Dolj) să nu îmi dați dosarul cu rezoluția pe care o credeți de cuvință în termenul legal de 45 de zile, pe motiv că așteptați directive de la Înalta Poartă- Ministerul Muncii ! Deși sunt convins că știți bine, va transcriu definiția termenului juridic OPE LEGIS= (Prin puterea legii) , expresie latină folosită pentru a redă ideea că anumite obligații, drepturi, consecințe juridice iau naștere direct, în temeiul prevederilor legale, fără a mai fi nevoie de întocmirea unui act ori de pronunțarea unei hotărâri.
De asemenea eu și colegii mei afectați vom face uz de toate căile legale-petiții, proteste la sediul dumneavoastră, la sediul MINISTRULUI MUNCII , justiție pentru a va determina să încetați cu aceste umilințe și bătaie de joc pe care nu le merităm după 35-40 de ani de muncă în condiții grele, periculoase, toxice.
Faptul că d-voastră acționați de doi ani la ordin politic și nu respectați legea trebuie să vi-l asumați și să înțelegeți că DUPĂ DOI ANI DE MINCIUNI ȘI TERGIVERSĂRI NU MAI AVEM ÎNCREDERE ÎN CUVINTELE,PROMISIUNILE ȘI ACȚIUNILE D-VOASTRĂ DICTATE DE POLITIC ȘI NU DE DORINȚA DE A VA FACE DATORIA ONEST, PROFESIONIST ȘI ÎN CADRUL LEGAL. Lăsăți-ne să ne putem apară dreptatea în instanță, dacă d-voastră refuzați să ne-o acordați, așa după cum este normal, legal și moral”. a mai scris acesta în solicitarea sa.
M.C.H.
Pensii dupa contributivitate sau sunt tot pensii speciale?