Complexul Energetic Oltenia a stabilit programul de șomaj tehnic. Începând cu 13 aprilie și până pe 7 iunie, minerii și energeticienii vor intra în șomaj tehnic, prin rotație. Compania va lucra doar cu trei grupuri energetice mari și unul mic.
„Începând cu data de 13 aprilie, vom trece la un program de șomaj tehnic în toate subunitățile, în etape, până în data de 7 iunie. Se vor opri activități în cariere și termocentrale”, a anunțat Daniel Burlan, președintele Directoratului CE Oltenia, la un post local de radio. Primii care vor intra în șomaj tehnic, pentru două săptămâni, sunt angajații din carierele Roșia, Tismana, Pinoasa, Jilț Sud, Jilț Nord, Peșteana, Husnicioara și Termocentrala Turceni. „Apoi, eșalonat, se vor opri și celelalte cariere din zona Motru. Se va opri Termocentrala Ișalnița, astfel încât, în perioada 13 aprilie-7 iunie, să asigurăm funcționarea a cel puțin trei grupuri mari și un grup mic și, implicit, să asigurăm cantitatea de cărbune necesară funcționării termocentralelor”, a mai precizat Burlan.
Complexul Energetic Oltenia este serios afectat din cauza cererii scăzute de energie. Asta după ce marii consumatori de energie electrica și-au oprit activitatea din cauza epidemiei de coronavirus. „Normal că reducerea funcționării afectează, dar nu reducem activitatea că vrem noi. Asta este solicitarea pieței, un regim de funcționare cu trei grupuri mari și unul mic. Ne afectează, este o reducere semnificativă, de 40% a activității”, a declarat Daniel Burlan.
I.I.