Milosteanu, în cărți pentru locul lui Florescu! Noul prefect nu-i păstrează pe consilierii lui Paraschivu

627

Gheorghe Milosteanu, directorul Centrului Maternal din Târgu-Jiu, va fi promovat în funcția lui Ciprian Florescu, după ce vicepreședintele Consiliului Județean Gorj va accede în postul de prefect. Numirea lui Florescu în noua funcție ar putea să se producă chiar astăzi, zi în care este programată ședința de Guvern.

Numirea lui Milosteanu este un lucru cert, după cum se vehiculează printre social-democrații care așteaptă astăzi, cel târziu săptămâna viitoare, ca numirea lui Ciprian Florescu să treacă de Guvern, acesta urmând să fie uns prefect în funcție imediat după. Va urma apoi ședința de Consiliu Județean în care se va propune în postul vacant al lui Florescu, secretarul general al organizației, urmând ca locul lui Gheorghe Milosteanu, din sistemul de protecție socială, să fie ocupat de către Anca Bordușanu, purtătorul de cuvânt al filialei județene, fost candidat la Senat la alegerile parlamentare.
Nu sunt însă singurele schimbări vehiculate în cadrul Prefecturii Gorj, asta deoarece biroul viitorului prefect va fi configurat aproape în totalitate. Corina Belteu, consiliera pe mass-media a actualului prefect Gheorghe Paraschivu și a fostului, Alin Văcaru, nu va rămâne și în biroul prefectului Ciprian Florescu, ci ar urma să devină porta-vocea PSD Gorj. Pentru prima dată după ani buni, locul de consilier mass-media al Prefecturii Gorj nu va fi ocupat de un om de presă, se discută printre salariații instituției, ci de către un consilier parlamentar cu vechime în funcție.
Este posibil ca doar una dintre consilierele actualului prefect să rămână pe funcție, dar deocamdată posturile sunt încă în discuție.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.