Milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii turistice și de agrement în Baia de Fier. Traseu cicloturistic și un parc de agrement

1470

O firmă din municipiul Târgu-Jiu se va ocupa de dezvoltarea infrastructurii turistice și de agrement în stațiunea Baia de Fier. Este vorba de SC Temgrup SRL, contractul fiind semnat pentru suma de 13,4 milioane de lei, fără TVA. Autoritățile locale vor să dezvolte în zonă un circuit cicloturistic, cu piste de biciclete, spații verzi și un amfiteatru în aer liber, amenajat lângă Peștera Muierilor.

În urmă cu doi ani, Primăria Baia de Fier a semnat un contract de finanțare pe fonduri europene pentru dezvoltarea unui proiect turistic care include parțial infrastructura localității (arterele principale DJ 675 C și DC 35) și zona de intrare și ieșire a Peșterii Muierilor, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din județ.
Autoritățile locale vor să dezvolte în zonă un circuit cicloturistic, cu piste de biciclete, spații verzi și un amfiteatru în aer liber, amenajat lângă Peștera Muierilor, într-un parc dendrologic care va promova specii protejate în cadrul rețelei ecologice „Natura 2000”.
Parcul se va întinde pe o suprafață de circa trei hectare.
„Vom construi 7,5 km de piste de ciclism, 7,5 km de alei pietonale și un parc cu un concept unic la nivelul regiunii Oltenia, de care se vor bucura atât adulții, cât mai ales tinerii și copiii, fie ei locuitori ai comunei sau turiști”, spunea primarul Dumitru Turbăceanu.
Traseul cicloturistic are ca punct de plecare zona de intrare din Peștera Muierilor.
Traseul este o buclă închisă, astfel că turiștii vor ajunge cu bicicletele înapoi la centrul de închiriere, unde pot fi predate. Lângă peșteră se va amenaja un amfiteatru cu gradene înierbate și scenă mobilă. Va fi și un loc de joacă pentru copii.
Comuna Baia de Fier a devenit stațiune turistică de interes local în urmă cu aproape cinci ani.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here