După ce am avut Duminica a 2-a după Rusalii, a «Sfinţilor Români» şi a «Chemării primilor Apostoli», supunem atenţiei şi unei analize duhovniceşti de o mare importanţă, una dintre minunile înţelepciunii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, redată cu măiestrie şi zugrăvită într-una dintre cele mai vechi și mai faimoase icoane ale Domnului Iisus Hristos din colecția mănăstirii «Sfânta Ecaterina» din Muntele Sfânt Sinai, o icoană care a fost prezentată credincioşilor abia în secolul trecut, în urma cercetărilor minuţioase conduse de către cercetătorii greci, Georgios şi Maria Soteriou, de la «Byzantine Palace at Thessaloniki», împreună cu cercetătorul german Kurt Weitzmann, istoric de artă care a studiat arta bizantină şi medievală, având şi colaboratori sârbi, toţi aceştia fiind preocupaţi de arta creștină anterioară crizei iconoclaste (secolele VIII-IX). Să precizăm faptul că această icoană, păstrată în mare taină, se impune astăzi atenţiei deosebite a teologilor şi a credincioşilor de pretutindeni! Cercetătorii mai sus amintiţi, analizând cu mare atenţie elementele de detaliu, mai puțin vizibile la o primă constatare, cum ar fi exedra din fundal, stelele cu opt raze şi chiar literele care însoțesc nimbul, au căutat să definească stilistic mesajul și chiar să-i descifreze semnificația în programul iconografic din vremea Împăratului Iustinian, cel care este ctitorul acestei mănăstiri sinaite.
Relaţia profundă dintre firea umană și firea divină a Mântuitorului Iisus Hristos!
Aşadar, interpretată ca un gen de «mesaj tainic» al formulei de credință calcedoniene privitoare la relaţia profundă dintre firea umană și firea divină a Mântuitorului Iisus Hristos, Cel asumat ca fiind Persoana unică a Logosului întrupat, printr-o extensiune semantică şi semiotică a mesajului încifrat, se poate spune că această icoană poate fi situată într-un context mult mai cuprinzător şi într-un sens mai mult decât plauzibil, dar care nu epuizează nicidecum unicitatea puterii sale expresive de a fi mereu actuală şi înscrisă în contemporaneitate. Nu numai pentru aceşti specialişti de mare anvergură în iconografie, dar şi pentru noi, cei de astăzi, ca şi pentru cei care vor fi după noi, merită subliniat caracterul unic şi plin de taină, poate chiar misterios al acestei reprezentări a Mântuitorului Iisus Hristos. Surprinde şi impresionează, în acelaşi timp, faptul că atunci când se analizează «asimetria» Chipului Mântuitorului, vedem că jumătatea care corespunde mâinii ce binecuvântează are o seninătate luminoasă, mângâietoare, milostivă, care se impune celui ce contemplă icoana, pentru că ochiul Domnului e plin de Lumină şi de milostivire! Însă, dacă privim cu atenţie şi jumătatea stângă a Feței Mântuitorului, corespunzătoare mâinii sfinte care ține strâns Evanghelia, se desprinde unda unei umbre severe care te pătrunde şi parcă te judecă pentru faptele tale din viaţa pământească, iar diferența de expresie a celor două părți este atât de evidentă şi de marcată prin îngemănare, că se dovedeşte atât de subtilă, încât ar părea cu totul neverosimil să nu fi existat o revelaţie deosebită a celui care a zugrăvit un astfel de portret iconic plin de taină şi de mister!
Relația dintre milă și judecată la cea de-a Doua Venire a Mântuitorului Hristos!
Să mai precizăm faptul că o interpretare recentă a teologului Maximos Constas, în lucrarea «The Art of Seeing. Paradox and Perception in Orthodox Tradition», apărută în anul 2014, confirmă pe deplin aceste supoziţii interesante, lucrarea putând fi consultată şi în traducere românească, apărută în anul 2017 la Colecţia «Doxologia». Aprecierea unanimă conduce la ceea ce ar putea fi sensul polarității din icoana sinaită: relația dintre milă și judecată la cea de-a Doua Venire a Mântuitorului Hristos. Aşadar, pe fondul preocupărilor eschatologice legate de controversele din perioada lui Iustinian, pictorul sinait a dorit să redea cu multă profunzime, privirea pe care Mântuitorul o va avea ca Judecător, deopotrivă milostiv și drept, așa cum ne apare nouă în pilda din Evanghelia după Matei (25, 31-46). Desigur, argumentele Teologului Maximos Constas devin chiar convingătoare, deoarece autorul are marele merit de a fi atins miezul problematic al acestei reprezentări iconografice. E chiar foarte probabil ca mesajul transmis prin tulburătoarea asociere a blândeții cu severitatea, a luminii liniștitoare cu adâncimea impenetrabilă a misterului, să fi fost acela de a afirma funcția profundă şi plină de taină, parcă nepătrunsă de mintea omenească a privirii Domnului asupra lumii acesteia bântuită de păcate şi de pandemii, atunci când «va veni în slava Sa», distingând între cei «binecuvântați» și aleşi, pe de o parte, iar, pe de altă parte, între cei «osândiți» în focul iadului, pentru că toţi oamenii își vor vedea starea din ceruri oglindită pe chipul Dreptului Judecător. De altfel, această condiție de la sfârșitul veacurilor este într-o anumită măsură anticipată în viața fiecărui om, de felul în care este perceput chipul Mântuitorului Hristos în funcție de calitatea vieții spirituale, pentru că unora Chipul Domnului li se pare mustrător pentru că privirea conștiinței lor îl definește astfel, iar altora li se pare a fi bun și iubitor! Poate că în acest sens, așa cum scria Nicolaus Cusanus în «De visione Dei», «cu cât iubirea privirii crește în intensitate, cu atât reflectarea ei pe chipul lui Hristos sporește», adică, exact ceea ce dorim să subliniem în acest articol! În concluzie, ceea ce dovedeşte că redă cu acurateţea tainei şi cu misterul destăinuirii, putem spune că această icoană redă o minune care ne duce dincolo de miza sa istorică, fiindcă reflectă misterul însuși al relației dintre milă și dreptate în Dumnezeu. Chipul pe care ni-L înfățișează Domnul, nu este altul decât cel al milostivirii divine, al iubirii de oameni, pentru care Dumnezeu a ieșit din adâncimea insondabilă a veșniciei și S-a născut printre noi! Desigur, prin Întrupare, El ne-a asumat și ne-a lăsat să-L atingem, rămânând în chip tainic Logosul veșnic, fără o măsură comună cu a omului muritor! Mila absolută până la jertfa pe cruce a fost singura dreptate pe măsura Lui Dumnezeu și a instituit totodată măsura umanului, pentru că faptele milostivirii, descrise în Evanghelia după Matei, sunt singurele criterii ale judecății! Pentru noi, oamenii, dreptatea divină prinde chip în lumea noastră, dar, Căile Domnului către noi şi către lumea noastră pământească, rămân cu neputință de pătruns, asemeni ochiului sever al judecăţii şi al dreptății, în vreme ce căile noastre către El sunt cele simple ale milostivirii față de semenii noştri!
Profesor Vasile GOGONEA
