Mii de persoane la Rhabon Fest Târgu Jiu

1564

Festivalul de reconstituire istorico-militară Rhabon Fest a debutat seara trecută la Târgu Jiu.

Un număr de 160 de reenactori, echipaţi în soldaţi romani şi geto-daci, au defilat cu torţe pe centrul pietonal din Târgu Jiu.

Mii de persoane au venit să vadă războinicii romani și barbari, dar și confruntarea gladiatorilor.

Astăzi, festivalul a avut deschiderea oficială în parcul amenajat în strada Narciselor, acolo unde a fost instalată tabăra antică ce conține ateliere militare și meșteșugărești, antrenamentele soldaților, antrenamentele gladiatorilor, tir cu arcul, prelucrare metal, prelucrare os, prelucrare lemn, olărit, monetărie, jocuri romane etc.

Începând cu ora 16,00, se vor desfăşura prezentări şi demonstraţii militare ale trupelor participante, urmate de dansuri antice – Magna Nemesis şi Nimfele Daciei, lupte de gladiatori, două concerte (Novus – ora 20,30 şi Lupii lui Calancea – ora 21,30) şi un spectacol de lumini şi drone.

Duminică va avea loc o mare bătălie între armatele formate din sutele de reenactori veniți din toată țara pentru a participa la acest eveniment organizat de Primăria Municipiului Târgu Jiu, în colaborare cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Asociația Historia Renascita și Asociația Culturală pentru Istorie Vie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here