Mii de miei, sacrificaţi în Gorj în preajma Sărbătorilor Pascale

357

Circa 6000 de miei vor fi sacrificaţi în preajma Sărbătorilor Pascale în centrele special amenajate în acest scop din judeţ. Şi în acest an, sacrificarea mieilor atât de Paştele Catolic cât şi de cel Ortodox va fi permisă doar în locuri special amenajate. Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) a precizat că se vor organiza mici centre de sacrificare a mieilor la Târgu-Jiu, Motru şi Novaci.

Şeful DSV Gorj, Ion Iliuţă, susţine că, înainte de Paşte, inspectorii sanitar-veterinari vor verifica starea de sănătate a mieilor din turme, care urmează să fie vânduţi în centrele de sacrificare din judeţ. De asemenea, mieii vor fi sacrificaţi prin asomare.
„Noi chiar de acum am început pregătirile, cu privire la informarea primăriilor din judeţ care sunt dispuse să investească în asigurarea unor mici centre de sacrificare. Împreună cu poliţiştii locali vom controla săptămânal târgurile. Rolul verificărilor este de a depista pe cei care fac trafic cu animale, pentru că e foarte periculos să mergem cu animale în târguri necunoscând starea de sănătate şi mai ales cele care provin din alte judeţe”, a precizat Iliuţă.

Din şapte târguri, doar unul este autorizat
În Gorj există şapte târguri destinate vânzării animalelor, la Târgu-Jiu, Logreşti, Novaci, Ţânţăreni, Peşteana, Săuleşti şi Bolboşi. Singurul care a primit autorizaţie de funcţionare, îndeplinind toate criteriile şi condiţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor este cel de la Târgu-Logreşti. Conducerea DSVSA spune că nu le va închide pe motiv că doar aşa vor putea să ţină o evidenţă a mărfii care ajunge la consumatori, chiar şi din alte judeţe. “La Târgul de la Logreşti s-a investit, este un târg micuţ nu putem să spunem că sunt condiţiile cele mai bune dar este autorizat. Funcţionează legal, are şi medic veterinar acolo care asigură permanenţa la intrare şi ieşire. Celelalte târguri vor funcţiona pentru a putea urmări circulaţia animalelor. Pentru ca animalele să nu se vândă în afara ariei târgurilor, să fie vândute pe târgurile laterale astfel nu am avea niciun control asupra lor”, a conchis Iliuţă.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here