Mii de credincioşi, aşteptaţi astăzi la Mănăstirea Lainici

412

Ca în fiecare an, mii de credincioşi din toate colţurile ţării sunt aşteptaţi astăzi la Mănăstirea Lainici, de praznicul „Schimbarea la Faţă a Domnului”. Sfânta Liturghie va fi oficiată de ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei; la eveniment vor mai participa Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria şi Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Mănăstirea Lainici îşi va deschide porţile astăzi, de praznicul „Schimbarea la Faţă a Domnului”, pentru miile de credincioşi care vin în fiecare an pe Defileul Jiului, din toate colţurile ţării. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Alături de Mitropolitul Olteniei, vor mai sluji Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor şi Preasfinţitul Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Sfânta Liturghie va fi săvârşită şi la altarul Schitului Locurele de către Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. După oficierea slujbei, credincioşii prezenţi vor putea lua parte la hramul Mânăstirii, cel mai mare din Oltenia. Schitul Locurele se află în jurisdicţia Mănăstirii Lainici şi este o veche ctitorie închinată Schimbării la Faţă a Domnului de către monahii Luca şi Cleopa la mijlocul secolului al XIX-lea. Mânăstirea Lainici a fost construită între anii 1812 – 1817 şi dispune de o valoroasă colecţie de artă bisericească ce conţine icoane, obiecte de cult şi carte veche. Biserica nouă adăposteşte moaştele Sfântului Irodion, canonizat în anul 2011, precum şi o icoană a Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”, adusă de la Muntele Athos.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here