Etapa a 18-a a Ligii Naţionale de Baschet Masculin a aduc succesul formației CSM Galați în fața echipei Dinamo București. Gazdele s-au impus cu 88-84 (23-23, 26-23, 17-20, 22-18), după un meci extrem de strâns, cu multe răsturnări de situație. Rezultatul poate fi considerat o surpriză de către fanii baschetului și specialiști, nu însă și de antrenorul Florin Nini. Principalul gălățenilor și-a felicitat elevii la final de joc și a subliniat evoluția tânărului gorjean Mihnea Vlaicu. În opinia lui Nini, Vlaicu a dat dovadă de maturitate și s-a descurcat excelent în fața unor adversari mult mai experimentați.
„Mă bucur că am intuit starea emoţională a băieţilor. Aşa cum am spus la interviul dinaintea meciului, că dacă avem concentrare pe execuţie, pe atitudine, pe spirit, vom câştiga meciul. Exact asta s-a întâmplat, am avut atitudine bună, corectă, o rotaţie lungă. Felicitările merg către toţi băieţii, dar mă bucură foarte mult evoluţia lui Mihnea (n.r. Vlaicu-Popa) şi nu faptul că a marcat ci modul în care a citit deciziile, a ştiut să gestioneze finalul de joc, unul împotriva unor jucători extrem de experimentaţi, şi acest lucru ne-a dat încredere şi am reuşit să câştigăm. O victorie importantă, de moral, care uşor-uşor ne scoate din zona lipsită de confort a clasamentului. Am avut un ritm bun şi sper să ne menţinem pe aceeaşi linie şi etapa viitoare la Sibiu”, a declarat Florin Nini, potrivit monitoruldegalati.ro.
Mihnea Vlaicu a petrecut aproape 21 de minute pe parchet și a terminat meciul cu 12 puncte, 7 pase decisive și 2 recuperări. CSM Galaţi a obţinut a treia victorie stagională și a urcat pe locul 14 în clasament.
Cătălin Pasăre