Fostul jucător al Universităţii Craiova, Valentin Mihăilă, a jucat primul său meci în Serie A. Fotbalistul de bandă stângă a debutat pentru Parma, în partida pierdută acasă împotriva formaţiei FC Torino, 0-3. Refăcut după accidentarea care i-a dat bătăi de cap în toamnă, Mihăilă a fost inclus în premieră în lot de Fabio Liverani, antrenorul Parmei, și a fost trimis pe teren în minutul 75, când Parma era condusă de Torino cu 1-0. În schimbul lui Valentin Mihăilă, formaţia italiană a plătit 8.500.000 de euro. Conform lui Giovanni Becali, cel care deține firma de impresariat care-l reprezintă pe Valentin Mihăilă, mijlocașul de bandă câștigă 60.000 de euro lunar la Parma. Chiar dacă a fost transferat de la Craiova în octombrie, Valentin Mihăilă a debutat la Parma abia duminică, din cauza unei pubalgii. Mihăilă a fost nevoit să se opereze în Germania, la începutul lunii noiembrie.
Cătălin Pasăre