Mihai Viteazul, comemorat pe ritm de manele

2992

poiana 3Poiana lui Mihai, ca în fiecare an, a răsunat de voie bună, poezie patriotică dar şi de…manele. Pelerinajul, care durează două zile, a început de sâmbătă la prânz, când oamenii au început să urce în poiana unde există şi un monument ridicat în cinstea lui Mihai Viteazul. De câţiva ani buni, Poiana lui Mihai, aflată la câţiva kilometri de Schela, în munte, este loc de pelerinaj pentru cei care se simt români şi care vor să aducă un umil omagiu celui care a visat, pentru prima dată, o Românie întreagă.

De la an la an numărul celor care urcă, pe un drum care, până anul acesta, era aproape impracticabil, creşte. Din păcate, însă, cantitatea nu are nicio treabă cu calitatea, prin urmare manelele care urlau din câteva maşini din poiană erau ceva la fel de „natural” ca şi aerul curat pe care îl inspirau cei prezenţi. Fenomenul a căpătat o amploare destul de mare duminică dimineaţa, când la poiană au urcat foarte multe maşini, poate şi numai la iarbă verde. Din fericire poiana 2muzica adevărată şi-a luat locul de drept în cadrul spectacolului care a avut loc chiar în faţa monumentului.

Lumină pentru Tatiana
Tatiana Stepa, interpreta de muzică folk ce a decis să nu mai încânte pe nimeni în această dimensiune şi care a plecat spre un loc mai bun vineri dimineaţa, a fost comemorată pe tot parcursul pelerinajului. Fotografia sa dintr-un specatcol desfăşurat tot la Poiana lui Mihai, în urmă cu câţiva ani, a fost expusă în tabără şi sub ea au ars, me-reu, lumânări, în cinstea „doamnei folkului românesc”. În seara de sâmbătă, toţi cei care au urcat au aprins un foc de tabără şi au vizionat două filme istorice, proiectate pe un ecran special adus în munte pentru această manifestare. Noaptea a fost petrecută la cort.
Singura manifestare patriotică
Manifestarea a continuat duminică, în poiană urcând oficialităţile judeţene şi locale, în frunte cu prefectul Ion Florescu. Pe lângă aceştia, care au fost primiţi cu pâine şi sare, în poiană s-au mai aflat şi folkişti, printre care Emeric Imre, Dan Vană ş.a., participanţi, de asemenea, la festivalul ce începe astăzi. Inimile celor prezenţi au vibrat pe versuri patriotice, care au fost rostite de omul de cultură Viorel Gârbaciu, actorul Titus Eugeniu şi poetul Spiridon Popescu.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.