În luna martie a anului 1878, îndată după războiul româno-ruso-turc, Eminescu a scris la «Timpul», în calitate de redactor principal al acelui ziar, o serie de articole istorico-politice privitoare la drepturile României asupra Basarabiei, iar, prima oară, aceste studii grupate în şase mari capitole şi intitulate «Basarabia», au fost identificate şi retipărite în ediţia M. Eminescu, «Opere», 4 vol., apărute la Bucureşti în anul 1939. Se pare că ele sunt cele mai strălucite pagini din istoria ziaristicii româneşti şi prin ele, genialul nostru poet şi ziarist inegalabil, dovedea că pretenţiile Rusiei de a i se retroceda cele trei ţinuturi acordate Moldovei de către Congresul de la Paris (1856) erau cu totul nejustificate, iar călcarea convenţiei ruso-române din 4 aprilie 1877 de către Rusia constituia un act de trădare din partea unui aliat! Mânuind cu mare talent şi cu multă competenţă izvoarele istorice contemporane, pe care le şi citează la sfârşitul lucrării sale, Eminescu încheia cu următoarele cuvinte: ,,Toate elementele morale în această afacere sunt în partea noastră. Dreptul nostru istoric, incapacitatea juridică a Turciei de a înstrăina pământ românesc, trădarea unui dragoman al Porţii, recăpătarea acelui pământ printr-un tratat european semnat de şapte puteri şi obligatoriu pentru ele, garantarea integrităţii actuale a României prin convenţia ruso-română, ajutorul dezinteresat ce l-am dat Rusiei în moment grele, toate acestea fac, ca partea morală şi de drept să fie pe deplin în partea noastră. Mai vine însă în partea noastră împrejurarea că acel pământ nu l-am cucerit, n’am alungat pe nimenea de pe el, că e bucată din patria noastră străveche, este zestrea împărţitului şi nenorocitului popor românesc” (M. Eminescu, «Opere», ed. I. Creţu, vol. II, p. 286). Problema pretenţiilor ruseşti asupra Basarabiei avea să se pună în curând, chiar în cursul anului 1878, în faţa puterilor europene, la Congresul din Berlin.
,,Ne-am rezervat dreptul de a respinge orişicând învinovăţirea că înşine am stat la târguială asupra vetrei strămoşilor noştri”!
Mihai Eminescu, care simţea că pentru acest for nu este suficient numai argumentul drepturilor istorice şi că este necesar ca problema Basarabiei să fie înfăţişată şi pe planul mai înalt al politicii europene, scrise un nou şir de articole, intitulate «Bucovina şi Basarabia», care au apărut în ziarul «Timpul» în cursul lunilor aprilie, mai şi iunie ale acelui an. Se pare că în studiul acesta, Eminescu introduce problema Bucovinei cu un dublu scop. Făcând o amănunţită expunere, bazată pe documentele timpului, asupra împrejurărilor politice care au dus la anexarea Bucovinei de către Austria, Eminescu urmărea să înfăţişeze rolul pe care şi l-a asumat aceasta de a împiedica expansiunea rusească în Orient şi obligaţia ce a contractat Austria de a se opune pretenţiilor Rusiei! În sens contrar, menţinerea Bucovinei sub stăpânirea austriacă, n-ar mai fi avut nici o justificare1 Totodată, atitudinea boierilor moldoveni şi opunerea lui Grigorie Ghica Vodă la cedarea Bucovinei sunt prezentate de Eminescu în scopul unei propagande interne, arătând conducătorilor politici ai României exemplul de urmat în privinţa Basarabiei. De altfel, pentru puterile europene care se întruneau la Berlin, Eminescu scoate în evidenţă misiunea istorică pe care o acordaseră României prin pacea de la Paris, aceea de a fi o ţară neutră şi de cultură la răspântia unde se ating cele trei lumi deosebite: Rusia, Austria şi Turcia! În acest sens, guvernul român pune înainte faptul că în trecut, cu toate vitregiile politice, Domnii şi boierii n-au consimţit niciodată formal la pierderea vreunei părţi din «vatra strămoşească», fie aceasta Bucovina sau Basarabia. Dar, ca şi articolele despre Basarabia şi ca atâtea sute de articole scrise în cei şase ani de activitate ziaristică la «Timpul», în studiul «Bucovina şi Basarabia» ideea de renunţare de bună voie, de vindere, cu privire la Basarabia, se află şi în alte studii şi articole ale lui Eminescu, exprimată câteodată cu aceleaşi fraze. Astfel, unele pasaje din «Bucovina şi Basarabia» îşi au echivalentul în alte articole a căror paternitate eminesciană este indiscutabil dovedită, atunci când «Românul Absolut» spune: ,,Nu vom avea însă dreptul de a ceda, ori de a consimţi la cedare, întocmai cum nu am consimţit la cedarea Bucovinei ori la cedarea Basarabiei, ci, ca popor slab, dar hotărât, ne-am rezervat dreptul de a respinge orişicând învinovăţirea că înşine am stat la târguială asupra vetrei strămoşilor noştri” («Bucovina şi Basarabia», p. 21).
,,Oricât de mulţi oameni răi s-ar găsi în această ţară, nu se găseşte niciunul, care ar cuteza să puie numele său sub o învoială, prin care am fi lipsiţi de o parte din vatra strămoşilor noştri”!
În continuare, Eminescu spune că: ,,Oricât de mulţi oameni răi s-ar găsi în această ţară, nu se găseşte niciunul, care ar cuteza să puie numele său sub o învoială, prin care am fi lipsiţi de o parte din vatra strămoşilor noştri” (M. Eminescu, «Opere», vol. II, p. 214), pentru a specifica faptul că: ,,Abia au trecut câteva săptămâni de zile de când corpurile legiuitoare ale României au votat moţiunea prin care respinge orice târguială privitoare la vatra ţării…”! («Timpul», 9 martie 1878). Pentru Eminescu: ,,Vorba nu era dacă avem să pierdem ori să nu pierdem Basarabia; vorba era să ne păstrăm demnitatea, să ne arătăm vrednici de încrederea popoarelor de la apus, să nu o pierdem din vina noastră, să nu renunţăm de bună voie, să nu o vindem…” («Bucovina şi Basarabia», pp. 164- 165). Prevăzător şi cu o logică de necontestat, Eminescu crede că: ,,Nici nu e vorba să pierdem ori să păstrăm Basarabia; vorba e cum o vom pierde ori cum o vom păstra! Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ; noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic”! (M. Eminescu, «Opere», vol. II, p. 225). De parcă ar spune-o în zilele noastre, Mihai Eminescu continuă: ,,Prin urmare, vom ieşi din război c-o mulţime de experienţe dureroase care vor servi de învăţ M. Sale, cu pierderi de oameni şi bani, ruinaţi poate, dar nu vom pierde Basarabia, şi desigur, nu cu bunăvoia noastră!” (M. Eminescu, «Opere», vol. II, p. 238). În final, să mai spunem că ideea că Basarabia este legată de misiunea noastră istorică prin încredinţarea Europei, se află în studiul «Bucovina şi Basarabia», ca pretutindeni în articolele lui Eminescu. (VA URMA)
Vasile GOGONEA
