Miercurea Mare, ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus

1999

Miercurea Mare este ultima zi din Săptămâna Patimilor când se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă.
Miercuri, în cea de-a treia zi din Săptămâna Patimilor, în biserici continuă Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec“ pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere. Potrivit tradițiilor populare, Miercurea Mare este ultima zi în care se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă. Din această zi, se spune că bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute nevestele.
În Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor s-a făcut pomenirea femeii celei păcătoase şi a avut loc vânzarea lui Iisus Hristos, de către Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii săi, pentru 30 de arginţi. Miercurea Mare ne apropie și mai mult de Sfintele Paști, astfel că Biserica a rânduit să luăm aminte în această zi, la două exemple:
Primul, al păcătoasei înstrăinată Dumnezeu, care cu mare căinta, smerenie şi cu multe lacrimi, aducând mir de mare preţ pentru a-L unge pe Hristos, devine mironosiţă. Al doilea, exemplul lui Iuda Iscarioteanul, ucenicul Domnul, care L-a vândut pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-L ucidă.
Vânzarea facută de Iuda a făcut ca, mai târziu, Sfânta Tradiţie a Bisericii să rânduiască ziua de miercuri ca zi de post, alături de vineri, ziua în care Iisus a fost răstignit, acestea fiind cele două zile ale săptâmanii în care creştinii trebuie sa postească de-a lungul întregului an, potrivit crestinortodox.ro.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here