Micuţa Alexandra, preluată de un asistent maternal profesionist

502

Cazul Alexandrei a impresionat opinia publică prin povestea sa impresionantă, în ciuda vârstei fragede. La nici două săptămâni de viaţă, fetiţa a fost tratată cu paracetamol de către mama sa bolnavă psihic, fapt pentru care pediatrii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu au fost nevoiţi să o trateze cu perfuzii. Devenită clinic sănătoasă, Alexandra a fost pregătită pentru externare, ea ajungând la un asistent maternal profesionist.

Născută de o mamă în vârstă de 43 de ani, cu probleme psihice, Alexandra a ajuns la Pediatrie la doar câteva zile de la naştere, după ce femeia care i-a dat viaţă îi dăduse paracetamol. Specialiştii SJU Târgu-Jiu au tratat-o corespunzător pe micuţă şi chiar au creştinat-o. Pentru că mama sa era internată la Psihiatrie, iar bunica nu o putea îngriji, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a discutat cu reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj în vederea găsirii soluţiei optime pentru fetiţă. “Am luat legătura cu domnul director Dumitru Cotrună de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, care, înţelegând situaţia că nu avem personal suficient, a delegat o asistentă pe tura de noapte, astfel încât să aibă grijă de bebeluşul internat la Pediatrie. A fost anunţată şi Protecţia Copilului Bucureşti, pentru că domiciliul mamei este pe Bucureşti”, a menţionat Tiberiu Tătaru, managerul SJU Târgu-Jiu,

Alexandra va fi îngrijită de un asistent maternal
O echipă a DGASPC Gorj s-a deplasat în localitatea unde se afla bunica maternă, unde îşi avea domiciliul fratele bătrânei. Aceasta a declarat că nu se poate ocupa de copil şi a cerut să se instituie o măsură de protecţie. “Astăzi (n.red.: luni) ne-am deplasat la domiciliul fratelui bunicii materne; nu are acte pentru locuinţa respectivă. Bunica a declarat că nu se poate ocupa de copil şi că preferă să se instituie o măsură de protecţie pentru copil. Am identificat un asistent maternal profesionist care îl va lua în plasament cu măsură de urgenţă. Această măsură va fi menţinută, înlocuită sau încetată prin sentinţă civilă a Tribunalului Gorj, urmărindu-se interesul superior al minorului”, a explicat Corina Drăgan, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.

Mama, suspendată din drepturi
Femeia care i-a dat viaţă Alexandrei se află internată la Psihiatrie.
Cât timp fetiţa va fi sub măsură de protecţie, drepturile mamei sunt suspendate.
“Acum mama este la Psihiatrie. Drepturile părinteşti îi vor fi suspendate pe perioada în care va fi instituită această măsură de protecţie asupra minorei”, a confirmat Corina Drăgan, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here