Un nou proiect de lege, aflat pe masa Parlamentului, generat de „fugarii” din USR, afiliați formațiunii REPER, înființată de Dacian Cioloș, vrea să impună o scutire pentru partidele și alianțele politice de la obligația de a strânge semnături de susținere pentru înscrierea la alegerile de anul viitor, arată Jurnalul. ro.
Mai exact, se propune ca lista de semnături strânse pentru alegerile europarlamentare să fie folosită și la alegerile generale sau chiar la cele prezidențiale. Autorii inițiativei susțin că, în acest fel, se economisesc timp, resurse umane și chiar bani cheltuiți cu această operațiune. Numai că propunerile făcute sunt neconstituționale, fapt semnalat chiar de Consiliul Legislativ în avizul negativ emis.