Microfabrici de lapte pentru fermierii români

495

Membrii Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Bovine au anunţat că vor porni un proiect care va schimba relaţia lor cu companiile multinaţionale care procesează laptele.

Fermierii au cerut şi sunt pe cale să obţină garanţii guvernamentale pentru crearea unei reţele de microfabrici de procesare a laptelui, transmite corespondentul AMOS News.

Potrivit preşedintelui federaţiei, Mircea Ciurea, este vorba de 42 de microfabrici pentru industrializarea laptelui. Ele vor avea o capacitate de producţie de 4.000 de litri pe schimb. Fabricile vor produce lapte îmbuteliat, iaurturi, brânzeturi şi alte produse, sub un brand naţional.
Fiecare fabrică va costa câteva sute de mii de euro, bani care vor proveni din credite bancare, garantate de stat.
Fiecare fabrică va avea propriile sale maşini pentru colectat lapte şi pentru distribuţia produselor.
De asemenea, fiecare fabrică va crea minim 10 locuri de muncă, în afara şoferilor.
Potrivit fermierilor, această investiţie va schimba relaţia lor cu companiile multinaţionale, care importă masiv lapte praf din Ungaria, Polonia sau Slovenia.
Potrivit fermierilor români, doar 15 la sută din laptele vândut pe piaţa românească este produs în România.
Cristina RĂSCOL

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here