Microcarieră din Motru, la a doua abatere penală de tip DNA

296

Patronul uneia dintre cele trei microcariere din Motru, a căror activitate face obiectul unui dosar la Direcţia Naţională Anticorupţie(DNA) Târgu-Jiu, privind circuitul cărbunelui spre RAAN Severin, a călcat iar pe bec. Şi de data aceasta, cei care au prins pe picior greşit responsabilii unităţii private au fost tot comisarii Gărzii Financiare Gorj, în colaborare însă acum cu specialişti ai Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă Gorj şi cadre ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi. Interesant este că deşi erau sub vizorul organelor de anchetă, reprezentanţii societăţii, mutate recent cu sediul în Bucureşti, dar rămase cu punct de lucru la Motru, nu s-au conformat, greşelile lor mai vechi ieşind acum la iveală. Verificatorii au arătat că microcariera, în perioada anilor 2011 şi 2012, a înregistrat în evidenţele contabile un număr de 53 facturi fiscale de aprovizionare bunuri şi servicii, prejudiciul creat fiind de 1,3 milioane de lei.

Garda Financiară Gorj, pe fundamentul căreia se va crea Direcţia Regională Anticorupţie cu sediul la Târgu-Jiu şi-a arătat, încă o dată, profesionalismul în combaterea evaziunii fiscale. Este vorba despre prinderea în off-side a reprezentanţilor uneia dintre cele trei microcariere din Motru, implicate în dosarul privind drumul cărbunelui spre RAAN, dosar aflat deja pe masa DNA Târgu-Jiu. Gardiştii nu i-au slăbit însă pe cei prinşi o dată încălcând legea, iar acum la câteva luni de la ultimul control, în colaborare cu poliţiştii din Mehedinţi dar şi cu reprezentanţi ai DGIPI Gorj, aceiaşi firmă este prinsă iar pe picior greşit, chiar dacă între timp, societatea se înregistrează la Bucureşti şi rămâne cu punct de lucru la Motru.
Şi de data aceasta, faptele sunt la fel de grave, potrivit unui comunicat de presă al Gărzii Financiare Gorj, în cauză fiind deja “înaintat act de sesizare penală către organele de cercetare, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind estimat la suma de 1.376.955 lei”.

Facturi de la firme fantomă
Verificatorii constată astfel că microcariera privată “în perioada anilor 2011 şi 2012 a înregistrat în evidenţele contabile un număr de 53 facturi fiscale de aprovizionare bunuri si servicii, emise de firme cu comportament de «firmă fantomă» din judeţul Mehedinţi”.
De altfel firmele în cauză, la căutarea administratorilor, s-a constatat că nu funcţionează la sediile sociale declarate, reprezentanţii refuzând să pună la dispoziţia organelor de control documentele de evidenţă financiar contabilă. De asemenea, administratorii nu declară la organele fiscale activităţile desfăşurate şi veniturile obţinute, existând indicii temeinice ca operaţiunile consemnate în aceste facturi să nu reflecte tranzacţii reale, fiind înregistrate în contabilitate cu scopul diminuării taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.
“Valoarea totală a celor 53 facturi este de 4.268.562 lei, iar prin înregistrarea lor s-a dedus TVA în suma de 826.873 lei şi au fost mărite artificial cheltuielile societăţii cu suma de 3.442.389 lei, care a condus la diminuarea impozitului pe profit calculat şi declarat organelor fiscale cu suma de 550.782 lei”, se mai arată în comunicatul Gărzii Financiare Gorj.

Dosarul via DNA
Rămâne ca şi IPJ Gorj să se pronunţe în acest dosar, care, la fel ca şi cel privind livrările spre RAAN, poate lua drumul DNA. Aici dosarul se poate conexa cu cel existent, sau poate fi cercetat separat. Cert este că neregulile de la microcarierele de lignit din Motru, despre care presa a tot relatat în ultimii ani, se confirmă, ca şi anchetele de la Severin via Gorj, cu implicaţii puternice chiar şi politice.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here