Microbuzele şcolare din Gorj, fără şoferi

351

microbuztransportscolar1_bOrdonanţa lui Boc de a da afară 20% din personalul instituţiilor publice lasă microbuzele şcolare fără şoferi. Aceştia nu mai au loc în noile organigrame ale primăriilor. Aşa se face că, atunci când primarii au fost nevoiţi să facă reduceri de personal, primii care au fost tăiaţi de pe ştate au fost şoferii care transportau elevii la şcoală.

Şi peste câteva zile începe noul an şcolar, iar părinţii au declarat că în aceste condiţii îşi vor ţine copiii acasă.

Cu câteva zile înainte de începerea anului şcolar, 11 localităţi din Gorj au rămas fără omul care conduce microbuzul şcolii. Inspectorul general şcolar adjunct din Gorj, Gheorghe Mitescu susţine că în 11 localităţi din judeţ au fost daţi afară şoferii care conduceau microbuzele şcolare. Primarii susţin că au fost nevoiţi să dea afară aceşti angajaţi.

“Mi-a fost foarte greu să iau această decizie, însă, nu puteam să dau afară ceilalţi salariaţi pentru că asta însemna să pierd proiectele cu fonduri europene, unde erau trecuţi funcţionari din cadrul instituţiei”, explică primarul comunei Leleşti, Marian Rotaru. Părinţii au rămas surprinşi de o astfel de măsură şi spun că, în aceste condiţii, nu-şi mai trimit copiii la şcoală.

Această situaţie o întâlnim cu o săptămână înainte de începerea anului şcolar, iar primarii spun că o rezolvare nu poate exista decât la Inspectoratul Şcolar. Doar ei pot angaja şoferi pentru microbuze, întrucât în organigramele primăriilor, aceştia nu mai au loc. În plus, ordonanţa care prevede restructurarea funcţionarilor publici are sancţiuni de ordin penal, în cazul în care nu se aplică.

Gabriela Mladin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here