Metrologia (stiinţa măsurărilor) la ceas aniversar

517

Întreg Mapamondul sărbătorește, pe 20 mai, Ziua Mondială a Metrologiei. Aceasta își are originea în anul 1815, atunci când a fost semnat la Severs (în apropierea Parisului) documentul denumit „Convenția Metrului”.

De la bun început trebuie să facem precizarea că metrologia nu este același lucru cu meteorologia. Ca să dăm o definiție corectă a metrologiei putem spune că se compune din metro-a măsura şi logos-ştiinţă, ce lesne ar putea să însemne ştiinţa măsurărilor.
Şi în ziua de azi peste 80 de state celebrează evenimentul şi, nu în ultimul rând, impactul pe care măsurătorile l-au avut şi încă îl mai au asupra omenirii. Metrul, unitate de măsură la nivel mondial, rămâne un punct de reper asupra noastră la fel de important atunci ca şi acum. Metrologia joacă şi în ziua de azi un rol central în aplicarea noilor tehnologii multe dintre ele având un impact decisiv în cadrul entităţii cunoscute ca Organizația Internaţională de Metrologie Legală.
Metrologia are un impact major în progresul ştiinţific, precum şi în eficientizarea produselor în conformitate cu cerinţele şi necesităţile consumatorilor de pe tot globul. Sistemul Mondial de Măsurări combină eforturile entităţilor pe profil la nivel de lucru, determinările specifice fiind efectuate în cadrul laboratoarelor acreditate de organismul de resort (ILAC), ca organ legal de coordonare a determinărilor şi măsurătorilor specifice aparţinând domeniului metrologiei.
În cadrul măsurătorilor şi determinărilor din domeniile reglementate OIML se aplică acordul de recunoaștere reciprocă ce stabilește încadrarea semnatarilor în evaluarea mijloacelor de măsurare şi acceptare reciprocă a evaluărilor precum şi a rezultatelor sale.
Mai multe organisme importante din domeniul reglementărilor se bazează la ora actuală pe măsurătorile şi trasabilităţile SI prin INM, unde rezultatele acestora sunt procesate şi realizate la standardele actuale.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here