Metodologiile privind organizarea programului „A doua șansă”, în dezbatere publică

1433

Metodologiile privind organizarea programului „A doua șansă” – învățământ primar și învățământ secundar inferior au fost lansate în dezbatere publică. Cei care doresc să se implice în corelarea planurilor și programelor școlare specifice programului „A doua șansă” cu abordările curriculumului din sistemul general de educație, centrat pe competențe cheie, sunt invitați să consulte documentele publicate pe site-ul Ministerului Educației și să ofere feedback, pe adresa de e-mail contact@educred.ro, până la data de 12 februarie 2021. Programul „A doua şansă” – învăţământ primar are ca scop sprijinirea copiilor, tinerilor sau adulților pentru recuperarea învăţământului primar, fiind adresat persoanelor care nu au parcurs sau nu au finalizat acest nivel de studiu și care au depăşit cu cel puţin 4 ani vârsta de şcolarizare corespunzătoare clasei. Programul „A doua șansă” – învățământ secundar se adresează persoanelor care au depășit cu cel puțin 4 ani vârsta de școlarizare corespunzătoare clasei în care puteau fi înscrise în învățământul de masă și care, din diferite motive, nu au absolvit învățământul secundar inferior (gimnazial). Revizuirii metodologiilor, planurilor-cadru și programelor școlare pentru programul ,,A doua șansă” este o subactivitate prevăzută în cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” – CRED, cod SMIS 118327, al cărui beneficiar este Ministerul Educației.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.