Meteorologii anunță vreme bună în weekend

945

Vineri

Valorile termice vor marca o scădere în regiunile sudice şi estice. Acestea se vor situa în jurul celor caracteristice perioadei, în timp ce în restul teritoriului vor fi uşor mai mici. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, ziua şi izolat ploi slabe, cu precădere la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în regiunile estice şi la munte, îndeosebi pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 23 de grade, iar cele minime între 1 şi 11 grade. Va fi mai frig în estul Transilvaniei, dar temperaturile vor fi uşor mai ridicate pe litoral. În zonele joase, izolat va fi ceaţa.

Sâmbătă

Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi uşor. Valorile termice vor fi apropiate şi local chiar peste cele normale ale perioadei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă.
Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 25 de grade. Minimele vor fi între 3 şi 15 grade, local mai scăzute în Transilvania, spre -5 grade în depresiunile din estul regiunii. Aici se va produce brumă. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase pe arii restrânse va fi ceaţă.

Duminică

Valorile termice vor continua să crească, astfel cã vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru aceastã datã din an în cea mai mare parte a ţãrii.
Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime între -2…0 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 14…15 grade în Dealurile de Vest şi pe litoral.
Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, în special din sud şi est, pe arii restrânse se va semnala ceaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here