Motto 1: “Phanta rhei” (Totul curge, Heraclit)
Motto 2: “Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă” (La Voisiere, Lomonosov)
Această țară binecuvântată de Dumnezeu în spațiul mirific carpato-danubiano-pontic, își trage obârșia încă din vremea lui Burebista și Decebal.
Cele două războaie duse de Traian la începutul secolului II, al mileniului I, a condus la înființarea de orașe –cetăți și la modernizarea din punct de vedere tehnic a teritoriului cucerit, iar după retragerea lui Aurelian în anul 271 (care, ce păcat, a ordonat distrugerea podului de la Turnu-Severin), strămoșii noștri au avut de luptat aproape un secol cu distrugerile făcute de năvălitorii din pustiurile Asiei.
Cristalizarea poporului român s-a evidențiat la începutul mileniului II când au luat ființă cnezatele, voievodatele și statul moldovean și muntean.
Noi românii cinstim faptele de vitejie ale întemeietorilor satelor românești ca Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazu, care a făcut prima unire a celor trei țări surori: Moldova, Muntenia și Transilvania.
După Primul Război Mondial în care poporul nostru condus de către regele Ferdinand și cel mai capabil prim-ministru român pe care l-am avut vreodată Ion I.C. Brătianu, cel care a condus delegația română la conferința de pace de la Paris (părăsind conferința în semn de protest pentru că marile puteri au cedat acea parte de teritoriu numită Banatul Sârbesc). Între cele două războaie mondiale, România a beneficiat de reforma agrară din 1921, punându-se bazele unei organizări interne administrative.
Menționez că, Brătianu a dispus să despăgubească pe grofii maghiari cu aur (care însă nu au recunoscut aceasta după 1989).
Menționez că, greșesc aceia care gândesc că perioada interbelică a fost cea mai fericită. Nu este adevărat. În cei 20 de ani de pace au existat lupte interne între partide, între liberali, conservatori și țărăniști.
A existat afacerea Skoda care presupunea înzestrarea armatei române de către uzina Cehoslovacă, acest contract dând naștere la procese, acuzații reciproce și instabilitate internă.
În 1930 guvernul țărănist îl readuc în țară pe Carol al II-lea care fusese dezmoștenit de tatăl său și fugise în 1927 cu amanta sa, Lupeasca în Peninsula Iberică. Tot în această perioadă, Partidul Național Liberal a suferit o mare pierdere prin asasinarea lui I.G.Duca pe peronul Gării Sinaia de către legionari. (A fost un om modest, după autopsie medicii recunoșteau stânjeniți că avea lenjeria intimă cusută și peticită).
Tot în această perioadă după care tânjesc repetenții la istorie, au avut loc multe procese și intrigi politice. După instaurarea dictaturii legale în 1938, Carol al II -lea a părăsit România în 1940, când Mihai I i-a urmat la tron. Legionarii au mai ucis un fruntaș politic, țărănist, pe ministrul Armand Călinescu. (Care deși avea în dotare o mașină blindată care fusese a lui Alfonso Capone, în acea zi a folosit altă mașină, gloanțele legionarilor omorându-l).
A urmat anul 1940, cel mai negru an din istoria României, când ultimatumul sovietic ne-a furat Basarabia și nordul Bucovinei (în Consiliul de Coroană – încă era Carol al II-lea, s-a decis acceptarea acestui furt plănuit de Stalin și Hitler prin pactul Ribbentrop Molotov din 23 august 1939 ). A urmat apoi ultimatumul germano-italian prin care ni se cerea cedarea Ardealului de Nord de către hortiști, iar la 8 septembrie 1940 prin tratatul de la Craiova acceptam ultimatumul bulgar, impus de Germania, și cedam străvechiul pământ românesc, Cadrilaterul compus din cele 2 județe Silistra și Caiaca (unde era păstrată inima reginei Maria), un teritoriu cu o climă mediteraneană și pentru a cărui revenire la România luptase și poetul Topârceanu în cele 2 războaie balcanice și care a fost luat prizonier după cum povestește poetul).
A urmat după cum se știe alianța României după abdicarea lui Carol al II-lea cu Germania și războiul pentru eliberarea Basarabiei, război condus de primul ministru, Generalul Ion Antonescu, dar care a făcut greșeala să se oprească după dezrobirea Basarabiei și impus de Hitler a continuat lupta alături de germani până la retragerea lor iar către spațiul românesc (nu fac o scuză lui Antonescu, dar încrengăturile alianțelor politice nu dau libertate țărilor semnatare să fie independente – ca și astăzi. Se spune că a fost singurul șef de stat aliat Germaniei care nu se apleca la ordinele lui Hitler, acesta respectându-l). În acest război am pierdut peste un milion de oameni în răsărit și în apus după întoarcerea armelor, multă suflare românească.
După încheierea păcii la Conferința de pace de la Paris, delegația română, condusă de ministru de Externe, Gheorghe Tătărescu, a luptat pentru drepturile României, dar ni s-a restituit doar Ardealul după instaurarea guvernului Groza la ordinul lui Stalin – (Citeam în Scânteia un articol răutăcios în care Tătărescu era criticat că de ce nu a vorbit în română și a vorbit în franceză).
După război, România a fost lovită de năpasta unei secete cumplite, moldovenii refugiindu-se și plecând să cumpere porumb în Muntenia și Oltenia. Dar România cu toate că intrasem în orbita sovietică (anii 1948 – 1953 când a murit Stalin, România a suferit cea mai cruntă teroare, zeci de mii de oameni fiind arestați și deportați-cum ne arată și doamna Longin, mulți murind în închisorile comuniste). Cu toată dictatura comunistă, românii au refăcut industria românească care suferise peste 50% pierderi, au construit calea ferată până la Petroșani (observați că astăzi din cei 11200 km de cale ferată, din care mulți au fost închiriați sau vânduți și în gările române clocesc ciorile, infrastructura căilor ferate fiind la pământ – vezi recentul accident de la Merișor care paralizează legătura cu vestul țării). Și în perioada comunistă au fost români care au criticat regimul, luptând împotriva lui, iar cultura română a avut mari scriitori amintind pe Marin Preda, Sorescu, Adrian Păunescu și mulți alții care spuneau adevărul.
După marea învălmășeală din 1989, când Gorbaciov a hotărât cu Reagan și apoi cu Bush Senior retragerea armatelor sovietice din Germania și celelalte țări (menționez că noi românii încă din 1958 sub Gheorghiu Dej l-am convins pe Hrusciov să-și retragă trupele fiind singura țară fostă comunistă, care nu a mai avut armata străină în țară, și tot ăia din vest sunt mai democrați).
A urmat apoi perioada de tranziție pe care Brucan o prorocise de 20 de ani și care nu s-a încheiat nici astăzi, primul președinte Ion Iliescu care fusese îndepărtat de Ceaușescu din funcțiile mari pentru că în avionul care se întorcea din Coreea de Nord, Iliescu l-a contrazis pe Ceaușescu, ocupând ultima dată funcția de director al editurii tehnice.
Nu analizez păcatele lui (Critică astăzi unii că de ce românii nu l-au susținut pe Câmpeanu sau pe Rațiu, care era plecat în Anglia din 1940 și pe care nu îi cunoștea nimeni), dar îl învinuiesc pentru marea crimă la care a luat parte ucigându-l pe Ceaușescu și fiind prima țară fostă comunistă, care ne-am omorât conducătorul. (Pe lângă păcatele lui, Ceaușescu era patriot și în 1989 când începuse revoluția la Timișoara, el era în Iran cu o delegație care hotărâse ca noi să transportăm țițeiul iranian cu nave românești și să îl aducem înapoi “purificat” tot cu nave românești. Că aveam atunci petroliere).
Mai circula în prima perioadă post 1989 vorbele unor șefi de partide că România trebuie să taie coada câinelui dintr-o dată! Și a tăiat-o pentru că intrarea în UE, acest URSS cu cracii în sus a fost condiționată să rămânem în “pielea goală”, zecile mii de unități economice, comerciale și chiar bănci (vezi Bancorex) și de atunci ne zbatem în această sargasa politică înotând în nămolul epocii globaliste și luptând pentru independența economică.
Al doilea președinte Emil Constantinescu a fost un președinte mediocru, dar a ascultat și el de Sultanul de peste baltă, permițând avioanelor lui Clinton să bombardeze Belgradul. De fapt și Germania avea un “cui” împotriva Iugoslaviei, stat independent întemeiat de regele Alexandru al II-lea cel care în 1933 a fost împușcat la Paris în mașină împreună cu ministrul de Externe francez, deși Tito era croat la origine, a fost un mare patriot care a luptat împotriva armatelor hitleriste, opunându-se apoi și regimului de la Moscova. Demolarea Iugoslaviei ca și dezmembrarea Cehoslovaciei lui Edvard Benes, reprezintă un scop al marilor puteri ca țările mici să devină și mai mici, iar ei să dicteze. A urmat cel mai crunt dictator după 1989, Traian Băsescu, care a făcut procese politice adversarilor, acum făcând pe “nis-naiul” și cerând ca grațierea să se extindă doar doar va intra și feblețea lui, Elena Udrea. Am uitat să spun că în regimul Convenției s-a aprobat legea propusă de deputatul țărănist Vasile Lupu: “restituie in integro”. Una din marile greșeli ale regimului convenției.
Am scăpat și de Băsescu, dar Iohannis este așa cum am scris de multe ori “Băsescu II”, care tinde săracul la al 2-lea mandat, dar după părerea mea ar putea fi bătut și de un afacerist. Este penal până în vârful urechilor cu averea agonisită prin fals și minciună și mai are curajul să împartă românii cu ocazia sărbătoririi naționale de 1 Decembrie în penali și nepenali. Este încrezut , vrea puterea absolută și guvernul său, de aceea îl sprijină pe Cioloș cel care este factorul prim în arestarea lui Voiculescu și mă mir că nu se sesizează procurorul, acest îngâmfat și încrezut de pe lângă Înalta Curte de Justiție.
De asemenea, noi românii am avut prin DNA-ul condus de doamna Kovesi un fel de “dictatură iacobină”, DNA – ul fiind cel mai fidel agent electoral al dreptei românești din stânga luând 9 cetățeni și din dreapta unul de exemplu. În această epocă fragilă guvernul Grindeanu are parte și de un ministru de Justitie, care ascultă de ordinele dreptei și tergiversează legile pe care era obligat să le pună în discuția parlamentului.
De altfel de astăzi România a primit de la CEDO un avertisment ca în 6 luni să-și organizeze legile justiției, cât și problema unor închisori moderne și umane.
Mă miră aroganța șefei DNA, cât și a procurorului general care refuză să îndeplinească condițiile puse de Curtea Constituțională.
Am mărșăluit în aceste secole de istorie ale României ajungând la prezentul deloc luminos, un prezent care a adus România în sapă de lemn, România care a fost furată nu numai economic, ci și intelectual prin amăgirea celor 300000 de ingineri și câteva mii de doctori să vină la ei, racolând de asemeni din rândul studenților pe fruntașii lor.
Doamne ce am ajuns!
Și nu pot încheia acest articol până nu voi puncta următoarele: Bogații României și mulți fruntași liberali (care la alegerile pentru capitală au cerșit vreo 5 candidați străini să candideze în locul lor, dovadă că sărmanii brătieni se răsucesc în mormânt pentru tupeul multor liberari de astăzi printre care fosta șefă cu nume de ghimpe și actuala șefă provizorie cu studii la Moscova și nu respectă trecutul istoric al României și pe înaintașii lor, iar Băsescu prin ginerele său dorea să pună stăpânire pe istorica fermă Florica a brătienilor (care în 1950 a găzduit sute de elevi greci, refugiați în România împreună cu părinții lor, dar acesta este alt episod).
La anul se împlinește un veac de la Marea Unire din 1918, unire care a strâns la un loc la marea adunare fruntași politici de opinii diferite având însă una singură și majoră: PATRIOTISMUL.
Și când am intitulat titlul acestui articol metamorfoze, nu m-am gândit la opera ovidiană, ci la transformările masive prin care a trecut poporul nostru care în prezent își pune nădejdea în Dumnezeu și în oameni politici patrioți.
PS: Nu vreau să readuc în memoria cetățenilor epitete de pe vremea lui Caragiale care în vestitele sale piese și articole (vezi Conu Leonida față de Reacțiunea), dar cum oare se pot numi acei oameni de dreapta (e drept o mică minoritate) care reacționează brutal și arogant față de oponenții politici.
PS2: Readuc în memoria cititorilor cuvintele lui Brenus care falsifică cântarul pe care românii puneau aurul zicând: “Vae Victis” – vai de cei învinși, dar mă doare să repet cuvintele fostului ministru în guvernul Ciorbea, economistul Șerbănescu care spunea că: “Am ajuns o colonie”.
Fac apel la liderii politici să conviețuiască pașnic spre binele Patriei făcând România o țară cu adevărat independentă și înfloritoare.
Istoria României ca și a tuturor țărilor este o serpentină plină de urcușuri și coborâșuri care lasă urme adânci tuturor locuitorilor planetei.
Și după această coborâre drastică a țării noastre o dorim din nou urcată în rândul națiunilor moderne cu un președinte patriot și un minister de externe cu diplomați bine pregătiți.
Pace și liniște POPOR ROMÂN!
Gh. Rădulescu
