Meşteri populari din Vâlcea şi Dâmboviţa, cu creaţiile la Târgu-Jiu

699

Gorjenii au în această săptămână posibilitatea de a-şi achiziţiona produse tradiţionale, de artizanat şi nu numai. În centrul municipiului Târgu-Jiu se desfăşoară cea de-a XII-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari din România, fiind prezenţi peste 40 de meşteri. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc mâine, de la ora 10.00, pe Strada Victoria Pietonal. Manifestarea este organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.

La ediţia din acest an sunt aşteptaţi foarte mulţi meşteri din ţară care vin pentru prima dată la Târgu-Jiu cu produse senzaţionale. Constantin Murgăceanu din Olt cu ceramică, Ovidiu Teodorescu din Dâmboviţa cu metaloplastie, Cristina Irimescu din Vâlcea cu costume populare şi Elena Băniceru din Dâmboviţa cu pictură pe sticlă, sunt doar câţiva dintre meşterii care vin pentru prima dată la Târgu-Jiu.

Ovidiu Teodorescu din Dâmboviţa spune că pasiunea vieţii lui este sculptura în metal, iar noutatea operei sale, alcătuită în majoritate din icoane, stă în metoda folosită. Pe un suport de plastilină, aşează foaia de alamă sau de cupru, pe care apoi o bate până când aceasta cedează şi ia forma dorită. De peste 30 de ani, artistul Ovidiu Teodorescu transformă metalul în artă. El deţine şi un record în spaţiul ortodox, icoana intitulată “Naşterea Domnului” (97 cm/55 cm), realizată în alamă, fiind, se pare, cea mai mare lucrare de acest gen.

Cristina Irimescu, meşter popular din Vâlcea, a făcut ca portul unguresc din Oltenia să fie recunoscut peste tot în România. La Vaideeni, ţinuta este unul dintre lucrurile prioritare, spune meşterul popular: “S-a format şi un obicei acolo… cununia civilă să fie făcută în costum popular”.

Marius Mihuţ de la Bihor cu vioara cu goarnă, Rozalia Gheorghesi Graur din Mureş cu împletituri pănuşi şi Mathe Deneş cu ceramică de Hargita, dar şi alţi meşteri extrem de talentaţi din: Hunedoara, Suceava, Bistriţa Năsăud, Neamţ, Argeş, Olt, Alba, Cluj, Mehedinţi, Bucureşti, Dolj şi Mureş sunt prezenţi în aceste zile la Târgu -Jiu. Târgul va funcţiona pe toată durata săptămânii 21-27 august 2017.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.