După Echinocţiul de toamnă, când noaptea începe, din acea zi, să ascundă, în visteria ei de întuneric, câte 2 minute din lumina zilei la fiecare 24 de ore, mama natura ne dăruieşte cu o luminozitate ireală, parcă vrând să compenseze cu mai mută claritate bezna ce începe să ne ia în stăpânire, până la Solstiţiul de iarnă.
Există după 23 septembrie o aşa de bună luminozitate la munte, încât cei cu vederea lui Argus, cel cu o sută de ochi, privind de pe vârful Mândra şi Păpuşa, din munţii Parâng, pot să zărească Marea Neagră. În această lună totul e lumină şi linişte, numai ici, colea, mai zăreşti câte un ciopor de oi care-şi începe transhumanţa. Numai liniştea nopţilor începe să fie sfâşiată periodic de boncăluitul cerbilor şi de scârţâitul osiilor din Carul Mare.
Drumeţii în munţii Parâng
În multele mele drumeţii prin munţi, mai ales prin Munţii Parâng, din Gorj, fiind însoţit de Mihai Tomoi, cel mai mare potecar al zonei, am descoperit multe plante medicinale tămăduitoare, printre care Jneapănul, despre care am scris data trecută, precum şi Merişorul. Când urci agale către Pasul Dengherul şi Urdele, mergând către Munţii Şurianu, descopri merişorul care creşte la mare altitudine, pe pajiştile alpine, acolo unde sunt luminişuri bătute de soare şi foarte rar în locuri umbrite. El creşte dincolo de zona unde se găseşte afinul şi nu trebuie confundat cu acesta. Merişorului i se mai spune şi coacăzul de munte. Merişorul mai este răspândit şi în lanţul carpatic din judeţele Sibiu, Hunedoara, Alba, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna, Buzău, Suceava, Neamţ, Prahova şi Argeş. Merişorul este un mic arbust, cu o înălţime de până la 25 cm, cu tulpină cilindrică, ramificată ca o mână cu multe degete, frunzele de formă ovală sunt mici şi lucioase, de culoare verde-închis, cu mici puncte negre pe spate şi tari la pipăit. Merişorul înfloreşte spre sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, atunci când zăpada îl lasă să vadă soarele biruitor, având flori alb-rozalii, sub formă de mici clopoţei, cu miros de vânt, care vor fi fecundate de insectele alpine. Perioada de dezvoltare şi coacere a fructului este foarte mare, adică de 4 luni. Fructul este o bacă mică, cam 4-5 pe fiecare rămurică, de formă perfect sferică, verzuie, care se colorează în roşu-aprins când începe să se coacă. Sunt cărnoase, având multe şi mici seminţe, cam ca la coacăz şi afin, şi au gust dulceag-acrişor – astringent. Când începi să mănânci din ele nu te-ai mai opri, aşa sunt de plăcute la gust şi binefăcătoare. Dacă ai ghinionul să fi trecut ciobanii cu oile pe acolo nu prea le mai găseşti.
Recoltarea
De la merişor se recoltează atât frunzele cât şi micile şi delicatele fructe. Frunzele se pot recolta chiar la începutul lunii septembrie, prin tăierea ramurilor, după care se pun la uscat în straturi subţiri, în locuri mai umbroase şi bine aerisite. După ce se usucă, se adună frunzele prin scuturare şi se depozitează în pungi de hârtie sau în săcuţi confecţionaţi din bumbac. Nu vă lăcomiţi la tăierea ramurilor, recoltaţi numai cât vă trebuie, pentru ca să aveţi ce mai recolta şi în anul viitor. Fructele merişorului este bine să fie recoltate după Echinochiţiu de toamnă, când ele capătă consistenţă şi culoarea roşie din tricolor. La fructe nu este nevoie să aveţi restricţie la cules, ci trebuiesc recoltate, bob cu bob, numai cele de culoare roşu aprins şi cele mai mărişoare. Se culeg în găletuşe sau în pungi de hârtie. Ele nu se recoltează aşa cum se culeg fructele de afine, cu un pieptene special.
Principii active
Frunzele conţin arbutozid, vitamina C, tanin, flavonozide, ericolină şi săruri organice, iar fructele conţin glucoză şi fructoză, fiind o sursă excelentă, rar întâlnită, de substanţe nutritive şi minerale (Ca, Mg, K) respectiv şi vitaminele C, B, A.
Modul de preparare şi administrare
Din frunze se face ceai sub formă de decoct scurt de 5 – 10 minute cu o linguriţă de plantă la o cană. Se pot consuma 2 căni de ceai pe zi îndulcit numai cu miere şi ajutat cu o feliuţă de lămâie. Fructele se consumă proaspete, dar nu mai mult de 100 gr. pe zi, în 2 reprize, a câte 50 gr. înainte de masă. Se pot şi usca şi folosi apoi aşa cum se folosesc stafidele, dar nu mai mult de 50 gr. pe zi. Din fructele de merişor se poate face un excelent sirop, preparat numai cu miere polifloră, proporţia fiind de 1 la 4, adică la un kg de fructe de merişor se pun 4 kg de miere, păstrate în borcane închise la culoare în care se mestecă conţinutul de câte ori avem ocazia. Cam după 30 de zile în borcan se formează un suc roşu-verzui, din care putem să consumăm zilnic câte 2 linguri înaintea meselor principale sau putem să facem sirop cu apă. După terminarea sucului, fructele rămase putem să le consumăm ca atare, înainte de masă. Se pot face şi compoturi, precum şi gemuri, dar folosindu-se numai zahăr brun, nerafinat.
Tratamentul intern cu merişor
Merişorul este un diuretic energic, aşa că după ce aţi consumat ceai sau sirop să fiţi siguri că veţi avea o diureză corespunzătoare şi rapidă. Să nu vă alarmaţi dacă urina este de culoare cam verzuie. Merişorul este litontriptic, adică mărunţeşte şi dizolvă calculii de la rinichi ajutând la eliminarea lor. Este un desăvârşit antiseptic al căilor şi infecţiilor urinare şi vindecă cistita. Merişorul este recomandat ca adjuvant în cura antibiotică destinată infecţiilor urinare repetate. Teste ştiinţifice au demonstrat că fructoza şi proantocianinele din siropul de merişor previn colonizarea celulelor vezicii urinare şi ale tractului urinar cu bacterii precum Escherichia coli. De asemenea, s-a constatat faptul că produsele merişorului reduc mirosul neplăcut al urinei, având un efect benefic pentru vârstnicii care suferă de incontinenţă. Consumând cu regularitate suc de merişor, prevenim aglomerarea de bacterii printre dinţi, care este una dintre cauzele formării tartrului şi a cariilor dentare, preparând un sirop compus din 3 părţi de suc de merişor şi 7 părţi de apă. Se poate bea până la l litru pe zi. Vitamina C din fruct, împreună cu mineralele antioxidante, poate preveni gripa şi guturaiul, precum şi guta şi reumatismul. Nici un cioban de la poalele munţilor Parâng, din zona Polovragi şi Novaci nu suferă de gută şi reumatism. Sucul şi decoctul de merişor combate diareea.
Precauţii şi contraindicaţii
Nu are contraindicaţii majore. Persoanele aflate în deplasare trebuie să consume cu prudenţă produsele merişorului, deoarece este foarte diuretic. Nu se recomandă consumarea merişorului în timpul sarcinii.
Tratamentul spiritului
Privind cu admiraţie o poieniţă în care este merişor în coacere ai sentimentul nemuririi şi al integrării în veşnicie.
Precauţii majore
Nu plecaţi la cules de merişor decât însoţiţi de încă cel puţin o persoană care, bine ar fi, să fie şi cunoscătoare a locului. Rătăcirea pe munte se face foarte uşor. De asemenea, urmăriţi turmele de oi în retragere spre transhumanţă, ca să nu-şi aibă traseul prin locul pe unde recoltaţi merişor. Câini lor sunt destul de răi, mai ales dacă nu se află ciobanul prin apropiere.
Prof. Ştefan Stăiculescu
