Mergea, triumf la Vina del Mar

1994

Gorjeanului Florin Mergea pare să-i priască parteneriatul cu austriacul Oliver Marach. Dublul româno-austriac a reușit să câștige în weekend finala turneului de dublu masculin de la Vina del Mar, din Chile, învingându-i în finală pe columbienii Sebastian Cabal și Robert Farah cu scorul de 6-3, 6-4.

Mergea a făcut pereche în perioada junioratului cu Horia Tecău, perioadă în care cei doi au avut rezultate extraordinare, câștigând Orange Bowl-ul și la Wimbledon, însă odată cu despărțirea de Tecău a urmat o perioadă mai grea în cariera gorjeanului. 2013 a fost anul în care Mergea a reintrat pe o trasă bună în tenisul mondial reușind calificarea pe tablourile principale la French Open, Australian Open și US Open, dar și să câștige două turnee ATP, ambele pe suprafață hard, la Rennes și Geneva, amândouă alături de austriacul Marach. Performanțele din ultima vreme i-au permis lui Mergea să atingă în ianuarie 2014 cea mai bună clasare în clasamentul ATP rezervat jucătorilor de dublu, poziția a 58-a, însă după victoria de la Vina del Mar, răsplătită de organizatori cu 23.500 de dolari și 250 de puncte ATP, gorjeanul nostru va păși între cei mai buni 50 jucători de dublu ai momentului. La sfârșitul lunii ianuarie, Florin Mergea a declinat oferta Federației Române de Tenis de a participa la întâlnirea cu Ucraina contând pentru Cupa Davis.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here