Mergea a rupt colaborarea cu Bopanna

506

După ce au debutat ca pereche, în primăvara anului 2015, gorjeanul Florin Mergea şi indianul Rohan Bopanna au decis să nu mai formeze un cuplu în circuitul de dublu ATP. Decizia a fost comunicată pe contul de facebook al tenismenului român, care a recunoscut că a avut rezultate foarte bune alături de fostul său coleg: “Doresc să vă anunț în mod oficial că parteneriatul meu cu Rohan Bopanna a luat sfârșit, inclusiv pentru acest final de sezon. Nu voi uita că până în prezent cele mai bune rezultate de la întoarcerea mea în circuitul ATP au fost alături de Rohan.Îi mulțumesc pentru implicarea sa și îi doresc multe împliniri atât în cariera sa, cât și pe plan personal. Succes pe mai departe, Rohan!”
Cei doi au câştigat împreună două titluri ATP (Madrid 2015 şi Stuttgart 2015) şi au jucat alte 5 finale, inclusiv la Turneul Campionilor. De altfel, ruptura dintre gorjean şi Bopanna se contura încă din această vară, după eliminarea suferită la Wimbledon. Rămâne de văzut dacă, din 2017, există posibilitatea ca Florin Mergea şi Horia Tecău să refacă perechea care a adus argintul României la Rio. O veste îmbucurătoare ar fi că Mergea nu mai simte dureri la picior, iar revenirea sa în circuit ar putea avea loc la sfârşitul lunii octombrie.
“A fost un an greu, foarte multe meciuri și toate s-au strâns și și-au spus cuvântul. De vreo 3-4 zile nu mă mai doare piciorul, iar ăsta este un lucru pozitiv. Nu știu când voi reveni în turnee, dar important este că refacerea merge bine. Dacă piciorul continuă așa, atunci sper că voi juca la Viena și Paris”, a spus Mergea.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.