Mentorul

261

bunilaPrin anii 1960, când începea mineritul pe Valea Motrului, în colonia muncitorească şcoala s-a aflat mai întâi la sat şi abia 4-5 ani mai târziu în mijlocul cetăţii. Avea în ea de toate, de la clasa I până la clasa a XII-a.

Atunci sportul nu era mişcare de masă, dar era oră de sine stătătoare iar sălile de sport erau sumar dotate şi erau mari cât o sufragerie. Tot atunci au început să apară profesorii a căror forţă şi vocaţie a rămas vie în mentalitatea generaţiilor. Un profesor de sport, într-o sală unde exersau alături iniţiaţi în sport şi elevi obişnuiţi, făcea însă altceva, construia spirite. Îmi amintesc cum, căzând de pe inflexibila bârnă, am fost biciuit de râsul celorlalţi, spontan şi nevinovat. Profesorul a venit, m-a luat de mână şi m-a îndemnat să o iau de la capăt şi tot aşa de câte ori am căzut până când m-a învăţat lecţia echilibrului. Aşa a făcut mereu, cu fiecare generaţie, dar nu numai la sport ci şi la muzică, pentru că era şi este un om polivalent. Îmi amintesc cum distinsa doamnă a cântecului oltenesc, Angelica Stoican, într-o ocazie de lume bună şi preţuitoare de cultură, ne-a declarat despre începuturile ei muzicale: „De câte ori aveam câte o greutate, şi aveam atunci la începuturi fie cu viaţa, fie cu cântecul, mergeam la Nana Doru, şi Nana Doru găsea soluţie la toate”. În anii de după 1999, profesorul Doru Căpăstraru a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să poată înfiinţa Şcoala Generală nr. 3, clădire în care funcţionează azi Colegiul Naţional „George Coşbuc”. De la direcţia acestei şcoli a plecat la Ministerul Învăţământului, iar de acolo a făcut la fel, tot ce putea face şi a înfiinţat o şcoală postliceală, botezată inspirat Câmpia Soarelui, după numele fundaţiei care o patrona. Pentru că oraşul era prea mic, Şcoala de Institutori şi Asistenţi Medicali a migrat către Drobeta Turnu Severin iar profesorul a funcţionat o vreme ca decan în cadrul unei secţii a Universităţii „Titu Maiorescu”. Profesor doctor în ştiinţe pedagogice, Căpăstraru a fost obligat de o lege nedreaptă să plece de la catedră, ocupându-se doar de un modul pedagogic, mult prea puţin pentru imensele sale capacităţi intelectuale. Mulţi dintre tinerii Motrului au fost atraşi de profesorul septuagenar către mirajul învăţământului superior, iar aceşti oameni formaţi în decursul timpului, îl privesc şi îl respectă aşa cum îl ştiu, ca pe un mentor, ca pe unul dintre înţelepţii pe care timpul îi păstrează ca pe nişte monumente vii. El este încă mentorul unor generaţii care se succed şi care caută în sfaturile sale, şi găsesc întotdeauna, soluţii. Ceea ce este interesant şi trebuie să ştie toată lumea este că soluţiile lui Nana Doru sunt atât de valoroase pentru că vin dintr-un câmp al sufletului unde banul şi interesul nu prea au ce căuta, însă unde prietenii găsesc întotdeauna speranţă. Prin aceasta s-a distins profesorul Căpăstraru. I-a ajutat pe toţi pentru că a sperat mereu într-o lume mai bună. Şi nu se sfieşte să o spună. „O lume bună nu se poate face decât cu oameni deştepţi care au nevoie de carte şi pentru a deveni morali, nu numai pentru a obţine funcţii şi a face carieră”. O lecţie de viaţă pe care merită să o aprofundăm.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here