Mentalități ale clerului de pe Valea Amaradiei (sec. XIX-XX)

990

Conduita preoţilor a constituit în permanenţă o preocupare a autorităţilor clericale şi laice, dar mai ales a comunităţilor locale unde aceştia activau. Acest lucru este dovedit şi de numărul mare de reclamaţii mai mult sau mai puţin fondate împotriva unor preoţi ce activau în parohiile de pe Valea Amaradiei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea sau început de secol XX.Astfel în anul 1870 învăţătorul satului Pegeni, din comuna Căpreni, Marin Balea reclama la protoierie pe ruda sa preotul satului Alexandru Ghimpău că nu își face serviciul religios aşa cum ar trebui, cei doi împăcându-se în faţa protopopului. La 12 ianuarie 1896 preotul paroh al parohiei Toiaga din comuna Slăvuţa, Gheorghe Paunin este reclamat de către un grup de 12 enoriaşi în frunte cu un anume Nae Popescu, că nu îşi are domiciliul în parohie şi lipseşte des din ea, creştini pe moarte fiind împărtăşiţi de către cântărețul Iordache Popescu. Acelaşi preot este reclamat că a avut o altercaţie verbală şi fizică cu unul dintre epitropi.De asemenea, o mare parte a preoţilor parohi ajung să deţină suprafeţe mari de teren agricol, unii dintre ei devenind arendaşi, alţii însuşindu-şi pământul cu care au fost înzestrate bisericile parohiale. Astfel, în anul 1875 preotul parohiei Roşia de Amaradia, George Dodescu, reclama faptul că locuitorii nu şi-au respectat învoielile refuzând a-i da pogoanele de pământ cuvenite şi nu au efectuat nici cele 3 zile de lucru pe terenurile parohiei. La 20 ianuarie 1866, preoţii parohiei Păişani, comuna Stoina, Fota Dobre şi Dimitrie, reclamă Comitetului permanent al Districtului Dolj, faptul că parohia nu a primit încă cele 5 pogoane de pământ cuvenite conform legii.Un alt caz tipic al acestor timpuri este cazul preotului Haralambie Dudeanu, preot al parohiei Toiaga din comuna Slăvuţa, care are numeroase conflicte cu credincioşii săi datorate terenurilor agricole pe care acesta le dobândise pe căi ilicite şi a faptului că ajunsese din preot arendaşul moşiei boierilor Zătreanu. Preotul Dudeanu s-a născut în anul 1881 în familia lui Petre Mitrescu din comuna Scrada fiind adoptat la un an şi jumătate de către Ion şi Maria Dudeanu, megieşi cu stare din comuna Slăvuţa, ce posedau o moară şi mai multe terenuri agricole. Seminarist gradul 2 este hirotonit preot în anul 1903 pe seama parohiei Tatomireşti-Dolj, este numit preot paroh pe seama parohiei Toiaga la 1 martie 1908, unde îl găsim ca preot pensionar ajutător în anul 1942. Ca posesor şi arendaş de terenuri agricole, nu este de acord cu noua Lege a tocmelilor agricole din 1910, conform unei plângeri adresate Ministerului de Interne de către cetăţenii Ioan Şerbănescu, Ioan Dumitru Preda, Ștefan Toma Manolea şi Costache Stoian: ,,……..credeam că în urma nouăi legi agricole, soarta ţărănească va fi scăpată de jugul barbar ce ne jupoaie gâtul, când vedem că este doar scrisă pe hârtie şi aplicaţia este tot a veche, un lucru este cam curios. Pare că nu am mai văzut popă arendaş, în comuna noastră Slăvuţa pe moşia doamnei Elena Zătreanu, este ca arendaş de fapt preotul Haralambie Dudeanu….în primăvara anului 1910 dumnealui mi-a dat si mie 3 pogoane în dijmă, pe vârful unui deal, iar acum la dijmuit mi-a luat dijmă porumb din trei nu din una, în lipsa mea mi-a luat cocenii cu carăle sale, tot din trei una, lăsându-mi vitele ce le am muritoare de foame. Când l-am întrebat de ce nu respecta legea, mi-a răspuns că legea agricolă să o ţinem noi ţăranii la unghete, iar nu dumnealui…acest popă se ocupă mai mult de arendăşie, iar serviciul divin l-a părăsit cu totul…duminica dimineaţa în loc să meargă la slujbă la biserică, ia puşca la spate şi pleacă prin sat după oameni care să-I pună la grâu…” Conflictul intră şi în atenţia Prefecturii judeţului Dolj care la 23 februarie 1910 cere administraţiei Plăşii Stoina, declanşarea unei anchete împotriva preotului şi a propietarei Elena Zătreanu. Ancheta descoperă şi motivul acestui conflict:,,…ţăranii megieşi cumpăraseră moşia doamnei Zătreanu pentru suma de 240.000 lei. Ca să strângă această sumă de bani aceştia şi-au vândut vitele sau făcuseră împrumuturi în bănci sau la diverse persoane. Sfătuiţi de preotul Dudeanu, actele de vânzare cumpărare sunt încheiate în toamna anului 1909 fiind induşi în eroare de către acesta că arendarea expiră în acel an, dar când au vrut să împartă moşia au constatat că contractul era valabil încă. Până la urmă a rămas tot după voia preotului Dudeanu, descoperindu-se că formal arendaşul moşiei era Grigorie Bălăcioiu, care nu se obligase în nici un fel faţă de ţărani, dar în fapt beneficiarul real al acestui artificiu avocăţesc era chiar preotul Haralambie Dudeanu”.Se mai descoperă că de această înşelăciune nu era străin nici primarul comunei Slăvuţa, Ion Dumitrescu, care luase în arendă un teren al mamei preotului, Maria Dudeanu, dar care în acte era subarendat cetăţeanului Ion Drulă. Maria Dudeanu deținea, de asemenea, o moară cu aburi evaluată la 12.000 lei şi care aducea venituri de 1200 lei anual. Anul 1911 va aduce un nou conflict pentru preotul Dudeanu cu propietarul moşiei Păişani-Ulmet, Alexandru Şuţu. Motivul disputei era o proprietate formată dintr-o casă şi terenul aferent situată în satul Ulmet. Clădirea fusese construită de Ioniţă Dudeanu, tatăl adoptiv al preotului înainte de 1877, pe un teren dat comunei prin împroprietărirea din anul 1864, pentru construirea sediului primăriei. Casa a fost demolată de către preot, iar materialul fiind refolosit de acesta. După demolare primarul comunei a luat terenul în proprietate locul fiind donat de vechiul proprietar al moşiei Păişani-Ulmet, Alexandrescu, tatăl Zoiei Alexandrescu Lahovary Şuţu, moştenitoarea propietăţii, stârnind nemulţumirea preotului. Preotul Dudeanu deținea o serie de proprietăţi imobiliare în Bucureşti, unde se va retrage la bătrânețe când se pare că va fi victima unui jaf al mai multor cetăţeni nemulţumiţi ai satului care îl vor păgubi şi de suma de 30.000 lei. Moşia Ciorarii de Sus se afla în stăpânirea între 1837-1848, protopopului Costandin Căpreanu din Căpreni. În satul Stoina este amintit la 1833, popa Şerban, un alt simbol al mentalităţilor acestor vremuri, care-şi muncea singur cu sapa pământul, nedorind să plătească pentru a fi ajutat şi fiind luat în derâdere de enoriaşi: ,,…pune părinte oameni să-ţi dea mâna, ce dai Sfinţia ta cu sapa pe loc ..nu pot măi taică că mi-e teamă că niu-I pot plăti deajuns şi spune rău la carte când nu plăteşti munca omului…” La momentul împropietăririi de la 1864 este amintit preotul Pătru împropietărit pe domeniul moşiei Păişani a proprietarului Gheorghe Hronidis şi care deţinea şi 2 boi. Preotul Dan Toma ca proprietar megieş participa la fixarea hotarelor moşiei Păişani la 1 iulie 1806. În anul 1854 popa Dumitru ot Păişani şi popa Fota Dobre ot Păişani la 1848, deţineau un cazan de ţuică ce le aducea un venit de 300 lei la fel şi popa Avram din Stoina era proprietarul unui cazan de ţuică la 1860.Dintr-o listă a aleşilor satelor de la 1831 aflăm printre alţii si numele preoţilor Barbu –satul Ciorari, popa Budin-Mieluşei, popa Dobre – Păişani, popa Ştefan- Stoina, preoţii Gheorghe şi Dinu din Ciorari. Biserica și clerul ei va parcurge începând cu a doua jumătate a secolului al XIX lea un lung proces de prefacere și înnoire cu problemele inerente epocii ca de altfel și întreaga societate românească.
Prof, Claudiu Stancu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here